Daniel Ionescu si Mihai Vantu sunt numele celor doi barbati care vor sa apara in show-ul produs de PRO TV. Cei doi formeaza un cuplu de ceva vreme, fiind uniti in primul rand de pasiunea pentru arta. Ei au infiintat un teatru si regizeaza impreuna piese care se adreseaza in primul rand publicului homosexual. Daniel si Mihai s-au gandit de multe ori la casatorie, insa niciodata pana acum nu le-a trecut prin cap ca aceasta va avea loc in Romania.

Cu doua saptamani in urma, cei doi au devenit primul cuplu de homosexuali care si-a oficializat relatia pe teritoriul tarii noastre. Evenimentul a avut loc la Buftea, pe malul lacului si a fost oficializat de pastorul Diane Fisher, care a venit tocmai din Florida, Statele Unite. Tocmai de aceea, slujba s-a desfasurat in limba engleza, iar celebra sintagma „acum poti saruta mireasa” s-a transformat in „now, you may share a kiss” (acum va puteti saruta).

Gestul lui Daniel si a lui Mihai este unul de maxim curaj, daca ne gandim ca poporul roman este unul destul de conservator, mai ales atunci cand vine vorba despre homosexuali.

Citește și