Recoltarea sângelui se face din nou acolo unde a fost în ultimii ani: la intrarea din faţa spitalului, aproape de fostul sediu al fabricii de perii, acum o clădire cu un magazin la parter şi la etaj cu nişte ferestre fără geamuri, triste şi plictisite în aşteptarea investitorului care ar putea să le readucă la viaţă.

Programul de recoltare sanguină a început de la 9. Cam la ora aceea am ajuns şi eu. Dau să intru după ce urc scările de la intrare şi când văd câtă lume aşteaptă înăuntru mă întorc repede la aerul răcoros dar sensibil primăvăratec de afară. După îndelunga contemplare a traficului rutier din zonă, am intrat şi eu în posesia unui formular care trebuie completat şi semnat de fiecare dată în astfel de situaţii. Toată lumea ştie că după ce urci scările spre policlinică e o terasă destul de mare, de unde se poate contempla(?) priveliştea blocurilor de vis-a-vis, cu acoperişurile încropite după posibilităţile celor care stau sub ele şi care le-au improvizat după posibilităţi cu gândul să nu le plouă în apartamente.

Formularul pe care l-am completat a fost un alt moment de improvizaţie. Nefiind loc înăuntru, cei de-afară scriau cum puteau, pe pervazul unei ferestre de la terasa despre care am amintit. Nimeni, nimeni, nimeni dintre gazdele unei acţiuni care se întâmplă doar o dată pe lună în Sighet nu s-a gândit că 2-3 mese puse pe terasă, câteva scaune şi deja ar fi fost posibil ca tensiunile arteriale ale donatorilor de sânge să fie mai scăzute înaintea recoltării.

De la 9 la 13...Atât am stat acolo. S-a întâmplat ca în luna martie să doneze sânge şi poliţiştii şi jandarmii. Iniţiativă demnă de toată aprecierea. Doar că poate era mai bine ca recoltarea sângelui să se facă doar pentru ei în altă zi, adică să nu se amestece haina civilă cu haina de la stat.

Când am intrat, după mai multe ore de aşteptare pe-afară, într-o înghesuială de oameni răbdători şi dornici să facă un bine, văd în faţa ochilor un tablou (portret) care aduce la aspect cu Caragiale. Sigur că nu-i nenea Iancu, e Victor Babeş.

Caragiale e cel care a scris „Căldură mare”. Privind la portretul lui Babeş m-am gândit să scriu un articol despre donarea de sânge din 7 martie. Ce titlu mai bun puteam să găsesc decât :
Înghesuială mare, mon cher? Străzile din opera lui Caragiale se numesc „Pacienţii”, adică a răbdării, deşi spitalul ne poate duce cu gândul la cei aflaţi acolo în momente neplăcute ale vieţii lor şi „Sapienţii”, altă genială inovaţie a îndrăgitului dramaturg român. „Sapienţii”, sau a înţelepciunii.

Pe 7 martie donatorii de sânge au fost răbdătorii, sau „pacienţii”, pe câtă vreme organizatorii numai cu sapienţa nu se pot lăuda...