În această perioadă e bine să aveţi mare grijă când cumpăraţi alimente. Fie proaspete, fie gata preparate. Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi cei ai ANPC au înteţit controalele în toată ţara şi în special pe Litoral. Iar în urma verificărilor au găsit mari nereguli în unităţile de producere, procesare, depozitare şi comercializare a produselor alimentare.

Spre exemplu, în ultima săptămână, inspectorii ANSVSA ai “Comandamentului Sezon Estival” au retras de la vânzare 6,3 tone de carne, peste o tonă de lapte şi o tonă de peşte şi produse din peşte. Cuantumul amenzilor a fost de 34.800 de lei şi au fost verificaţi 280 de operatori din industria alimentară din cele 7 zone de interes turistic Năvodari, Mamaia (Nord, Centru şi Sud), Eforie, Costineşti şi Mangalia. Nici în pieţe lucrurile nu stau foarte bine.

Zilele trecute, în urma unor controale în Capitală, inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au găsit carne cu mucegai, brânză stricată şi dulciuri aproape topite de căldură. În hala de lactate dintr-o piaţă din Berceni, brânza era ţinută în vitrine frigorifice care erau reglate la o temperatură de aproape 10 ori mai mare decât ar fi trebuit în această perioadă. Aşa că fiţi atenţi de unde cumpăraţi alimente în aceste zile caniculare, ca să nu ajungeţi pe patul de spital.

Iată recomandările inspectorilor ANPC:

– Uitaţi-vă cu atenţie la caracteristicile produselor (miros, culoare, aspect) şi refuzaţi produsele care par alterate (aspect mâzguit, miros de acru, aspect spongios de început de fermentare, consistenţă moale etc) ;

– Apele, sucurile şi diversele băuturi răcoritoare trebuie să fie depozitate corespunzător, astfel încât acestea să nu fie expuse sub acţiunea directă a razelor solare;

– Atunci când cumpăraţi produse alimentare, acordaţi atenţie deosebită modului de prezentare a ambalajului; în cazul în care acesta este bombat, prezintă deformări sau este rupt înseamnă că produsul nu mai prezintă deplină siguranţă pentru consumator;

– Verificaţi dacă este respectată temperatura la care e depozitat/expus la vânzare produsul alimentar ales (temperatura menţionată de producător pe eticheta ce însoţeşte produsul trebuie să coincidă cu temperatura la care este expus la comercializare);

– Nu recongelaţi un produs alimentar după ce acesta a fost decongelat;

– Mare atenţie şi la legumele şi fructele comercializate în cadrul pieţelor în spaţii deschise, mai ales când e foarte cald;

– La cumpărarea produselor alimentare solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba o eventuală reclamaţie privind calitatea produsului.

Telefonul consumatorilor este 021.95.51, iar dacă vă aflaţi pe Litoral, puteţi sesiza neregulile constatate la numărul de telefon 0769.054.207, pus la dispoziţie de Direcţia Sanitară Veterinară şi Siguranţa Alimentelor Constanţa.


Preluare: JurnalMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și