La Baia Mare cadrele militare ale Detașamentului de Pompieri Baia Mare au intervenit cu o autospecială pentru lichidarea unui incendiu care a cuprins cca 2 hectare de vegetație uscată în localitatea Bârgău.

Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației a intervenit pentru lichidarea a 2 incendii de vegetație uscată. Au ars aproximativ 225 hectare de vegetație în localitățile Oncești, respectiv Sighetu Marmației. Cadrele militare au acționat pentru lichidarea unui incendiu ce a cuprins podul unui imobil aflat în satul Berbești. Au ars 120 mp acoperiș din lemn, precum și mobilier aflat în interiorul locuinței.

În localitățile Vișeu de Sus, respectiv Săcel, s-a acționat pentru lichidarea a 2 incendii de vegetație uscată. Focul a cuprins aproximativ 2 hectare de vegetație, precum și 2 ha de pășune împădurită. Garda de intervenție Borșa a lichidat focul ce a cuprins o baracă. Au ars 15 mp acoperiș din lemn și mobilierul aflat în interiorul magaziei.

La Târgu Lăpuș cadrele militare ale Pichetului de Pompieri au intervenit cu 2 autospeciale pentru lichidarea unui incendiu care a cuprins cca 2 hectare de vegetație uscată în localitatea Băiuț. S-a acționat împreună cu Serviciul Voluntar din localitate. Tot în Târgu Lăpuș a fost stins focul ce a cuprins un atelier auto. A fost distrus acoperișul acoperit cu tablă al halei, cca 200 mp.

În ultimele 24 de ore, medicii, paramedicii și asistenții S.M.U.R.D. au intervenit în 17 de situații, după cum urmează: S.M.U.R.D. Baia Mare 4 cazuri, Bogdan Vodă 2 cazuri, Fărcașa 5 cazuri, Târgu Lăpuș 1 caz, Cavnic 3 cazuri, Sighetu Marmației 2 cazuri.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și