”S-a preferat soluţia asta (vacanţă două săptămâni - n.r.) compensând ulterior zilele date pentru vacanţă, decât să fie online şi să fie o discrepanţă între accesul la online şi seriozitatea şi toate acestea. Au fost nişte discuţii care au fost stabilite mai ales de experţii de la Ministerul Educaţiei că asta ar fi soluţia mai bună”, a declarat Raed Arafat, la Digi24, vineri seară, întrebat de ce s-a ales vacanţă pentru toţi elevii şi nu cursuri online.

Secretarul de stat a adăugat că nu poate garanta că elevii vor reveni la şcoală fizic, după cele două săptămâni de vacanţă. ”Nu există nicio garanţie (că după două săptămâni cursurile vor reîncepe fizic - n.r.) pentru că nu ştim cum va evolua. Aşteptăm să vedem evoluţia şi discuţia asta a fost că la 10 zile vom evalua din nou. La 10 zile vom vedea cum se mişcă situaţia”, a declarat Arafat.

Vacanţă de două săptămâni pentru elevi

Raed Arafat a mai precizat că abia după 14 zile se vor vedea rezultatele restricţiilor impuse de luni. Toţi elevii vor intra, începând de luni, în vacanţă pentru 14 zile, ordinul fiind deja semnat de ministrul Educaţiei.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și