Procesul electoral a decurs peste așteptări de bine, iar comisiile electorale din secții au lucrat mult, și-au dat silința și au reușit să rezolve problemele care au apărut. Însă, se pare, că după vot unii indivizi, vom vedea cine, au încercat să fraudeze rezultatele, falsificând se pare anumite înscrisuri. E pur și simplu inacceptabil și aceste proceduri trebuie net îmbunătățite, a spus șeful statului, într-o conferință de presă.

El mai afirmă că, „dacă se constată că pesediștii au încercat să fraudeze rezultatele votului”, electoratul va sancționa drastic acest comportament.

Autoritățile trebuie să verifice la sânge și cât se poate de rapid cine, cum și de la ce partid a reușit sau nu a reușit să fraudeze rezultatul acestor alegeri. Dincolo de aceste aspecte, care aruncă o lumină foarte proastă asupra unora, e foarte clar că există și proceduri care sunt folosite de anumiți candidați pentru a se pune în scenă. În măsura în care aceste solicitări nu depășesc cadrul legal, ele vor trebui luate ca atare și puse în operă. Repet, cei vinovați vor trebui trași la răspundere, a conchis Iohannis.

Citește și

loading...