„Este un sfânt al Maramureşului şi este totodată ocrotitorul Maramureşului şi Sătmarului. El s-a născut la sfârsitul secolului al XVI-lea. A fost protopop în localitatea Stoiceşti, undeva lângă Biserica Albă, Saditrova, în dreapta Tisei, acum în Ucraina. Întrucât a rămas văduv de foarte tânăr, a fost ales episcop al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Avem un document, un antimis, datat cu anul 1793, în care îl găsim pe Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul ca episcop ortodox al Maramureşului, exarh ar Ştavrohiiei Patriarhale Constantinopolitane, administrator al mitropoliei din Belgrad din Ardeal. Documentul a fost descoperit de către Nicolae Iorga în anul 1913.

Se ştie că, în perioada 1700 în Transilvania şi în Ardeal, influenţele politice ale Imperiului Austro-Ungar au încercat să treacă românii ortodocşi din Transilvania, de la cultul ortodox la cel catolic, ca un răspuns în faţa influenţelor pirincipelui transilvan, care era protestant. Românii din Ardeal, după modelul creştinilor ortodocşi din Ucraina, care au trecut la unirea cu Roma prin actul de unire de la Brest, şi românii din Transilvania au fost atraşi spre uniaţie, prin actul semnat de către Mitropolitul Atanasie Anghel, la anul 1700. Astfel, episcopul din Maramureş, împreună cu protopopii Episcopiei Maramureşului, care se întindea pe întreaga suprafaţă a judeţelor actuale Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, s-au impus unirii cu Roma şi semnării actului de unire. Alături de alţi ierarhi mărturisitori, Sava Brancovici şi Ilie Iorest şi episcopul Iosif Stoica a fost prigonit, alungat din scaunul episcopal şi aruncat în temniţa de la Hust.

Nicolae Iorga spune: «În ce priveşte învinuirile care i s-au adus Sfântului Ierarh Iosif Stoica, ele corespund acelora sub povara cărora au căzut şi mitropoliţii Ardealului, Iorest şi Sava Brancovici, prigoniţi de fapt pentru motive politice şi confesionale, iar pe urma lor atâţia în alte părţi.» După ce a fost eliberat de la închisoare, preoţii din Maramureş şi poporul i-au luat apărarea şi au cerut autorităţilor, în mod deosebit guvernatorului Rabutin, ca el să fie în funcţia sa episcopală de mai înainte. În mai multe rânduri a fost înfăţişat autorităţilor politice şi religioase din Transilvania şi din Ungaria şi datorită pregătirii sale şi răspunsurilor la întrebările care i-au fost puse, prin faptul că a apăratat credinţa ortodoxă, bazându-se pe învăţătura Sfinteiu Scripturi, guvernatorul Transilvaniei scrie: «Niciodată n-aş fi crezut ca din capul unui român din Maramureş să iasă aşa ceva».

După eliberare nu a mai reuşit să ocupe scaunul episcopal şi a pribegit prin mănăstirile Peri, care era dincolo de Tisa, Mănăstirea Budeşti şi Mănăstirea Giuleşti, mănăstiri care vor fi bombardate iar călugării alungaţi, iar cei care nu au plecat, omorâţi. Aceeaşi soartă a avut se pare şi Sfântul Iosif Mărturisitorul, care a fost îngropat ca fiind un călugăr în partea de răsărit a altarului bisericii din localitatea Mănăstire. Pe piatra sa de mormânt scrie monahul Erotei.

În anul 1990, Sfântul Sinod a Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Sfântul Iosif să fie canonizat iar Parohia Ortodoxă, cu biserica de lemn de pe Republicii poartă hramul acestui sfânt. Pe lângă parohie, funcţionează, de peste zece ani o asociaţie filantropică cu numele ierarhului maramureşean. În localitatea Sighet mai există de asemenea o parohie, cu o biserică în construcţie cu acelaşi hram”, a declarat părintele Vasile Fodoruţ.