Într-un interviu acordat canalului public de televiziune RAI, Speranza a declarat că este necesară adoptarea de noi măsuri restrictive, după un regim mai relaxat de câteva săptămâni, pentru a se evita instaurarea carantinei la nivel naţional.

Italia a depăşit vineri 5.000 de noi cazuri zilnice de îmbolnăvire cu COVID-19 pentru prima dată din luna martie. Numărul de infectări zilnice a rămas de peste 5.000 atât sâmbătă cât şi duminică. Decesele provocate de COVID-19 sunt însă mult mai puţin numeroase decât la apogeul pandemiei, în martie şi aprilie.

Măsurile restrictive care se au în vedere

Ministrul italian a mai declarat că a propus interzicerea petrecerilor private la care participă atât copii cât şi adulţi, în timp ce la Roma s-ar viza, de asemenea, reducerea programului de funcţionare a barurilor şi restaurantelor pentru a se reduce riscul de infectare a populaţiei.

Alte măsuri menţionate de Speranza ar putea implica sporturile cu contact fizic unde nu se poate purta mască.

Miercuri, autorităţile italiene au introdus obligativitatea purtării măştilor de protecţie în aer liber la nivel naţional.

Noul pachet de restricţii va fi discutat luni cu regiunile şi va fi inclus într-un decret pe care premierul Giuseppe Conte ar putea să-l semneze chiar luni seara, a mai spus Speranza.

Tot duminică, ministrul de externe Luigi Di Maio a exclus scenariul impunerii din nou a carantinei la nivel naţional, susţinând că economia italiană nu-şi poate permite o astfel de măsură.

Pe de altă parte, Comitetul tehnic şi ştiinţific italian (CTS), organismul care consiliază guvernul în combaterea epidemiei de COVID-19, propune măsuri de relaxare a protocolului sanitar, cum ar fi reducerea perioadei de carantină de la 14 la 10 zile, conform AFP, citată de Agerpres.

Conform propunerii CTS care urmează să fie adoptată luni sau marţi de către guvern, durata carantinei va fi de doar 10 zile, iar un singur test negativ va fi suficient pentru a stabili dacă o persoană este vindecată, potrivit unei informări a CTS dată publicităţii duminică seara.

Această regulă ar urma să fie aplicată pacienţilor asimptomatici, în timp ce persoanele care au dezvoltat simptome vor fi supuse aceloraşi prevederi în cazul în care nu au prezentat simptome în ultimele trei zile.

Citește și

loading...