În data de 1 mai a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, județul Maramureș, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul moldovean Mihail I., în vârstă de 24 ani, care conducea un autoturism marca Maserati, înmatriculat în Ucraina. În autoturism se afla în calitate de pasager şi Olena I., de 23 ani, cetățean din Republica Moldova.

Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, ocazie cu care a fost descoperită, ascunsă şi nedeclarată, în locul roții de rezervă, suma de 400.000 de dolari.

În continuarea verificărilor s-a stabilit faptul că persoanele în cauză nu şi-au îndeplinit obligația legală de a declara în scris sumele de bani deținute.

Drept urmare, suma de 378.130 de dolari, deținută peste plafonul vamal admis de 10.000 euro de persoană, a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali, iar cele două persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei fiecare.

Citește și

loading...