Zilnic, aproximativ 16 de jandarmi montani acţionează în colaborare cu formaţiunea Salvamont pentru îndrumarea turiştilor aflaţi pe traseele montane şi pe pârtiile de schi precum şi pentru salvarea şi evacuarea persoanelor aflate în dificultate.
Totodată, jandarmii montani sunt însoţiţi de către câinele de serviciu specializat în căutarea victimelor prinse în avalanşe.

În acest sfârşit de săptămână, jandarmii în colaborare cu Formaţiunea Salvamont au intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul a două persoane accidentate pe pârtiile din staţiunile Cavnic şi Şuior. Cele două persoane de 30 respectiv 31 de ani, au domiciliile în Baia Mare respectiv Cluj Napoca.

În ambele cazuri, echipajele mixte au procedat la imobilizarea membrului inferior cu atele după care au transportat persoanele în cauză cu achia la baza pârtiei, unde a fost preluate de către formaţiunea SMURD pentru a fi transportată la o unitate spitalicească pentru investigaţii de specialitate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și