Constituţia României şi legislaţia în vigoare stabilesc dreptul cetăţenilor de a organiza în spaţiul public, mitinguri, demonstraţii şi alte manifestări în mod liber şi paşnic.

Jandarmii vor asigura măsurile de ordine pentru ca aceste forme de exprimare publică să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat însă reamintim că prima condiţie legală ce trebuie respectată pentru a se putea organiza şi desfăşura o manifestare în spaţiul public este aceea de a o declara în prealabil.

Jandarmii maramureşeni reamintesc faptul că în conformitate cu prevederile legii 60 din 1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora

Reamintim faptul că Jandarmeria nu face estimări oficiale în ceea ce priveşte numărul de participanţi la adunările publice, nu are instrumente specializate şi nici atribuţii legale în acest sens, astfel că poate realiza doar o proiecţie în ceea ce priveşte dimensionarea dispozitivelor proprii de ordine şi siguranţă publică.

Recomandăm cetăţenilor care vor să participe la asemenea manifestări, să ia măsuri în situaţia identificării unor persoane care prin modul de manifestare tulbură ordinea publică sau provoacă la săvârşirea unor acte de violenţă, să aducă la cunoştinţa jandarmilor despre asemenea situaţii, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

Citește și

loading...