Activităţile organizate de Ziua Copiilor au debutat vineri 29 mai a.c., când reprezentanţi ai Jandarmeriei Maramureş, au petrecut câteva ore în compania prietenilor dragi din cadrul Casei de tip familial nr. 2 Baia Mare, într-un centru comercial din municipiul nostru.

Copilaşii s-au bucurat nespus de faptul că s-au recreat câteva ore în compania jandarmilor, având parte de activităţi diverse, care au fost foarte apreciate: au vizionat un film de animaţie, s-au distrat la locurile de joacă special amenajate şi au fost „răsplătiţi” cu câte un meniu, fiecare. „Deliciul” activităţilor, l-a constituit însă deplasarea cu maşinile Jandarmeriei, pe care copilaşii o adoră de fiecare dată.

La finalul activităţilor, aceştia nu au încetat să ne mulţumească şi să ne adreseze cuvinte frumoase spunând „vă iubim mult jandarmilor!”, evident, determinându-ne să le promitem cât de curând o nouă ieşire…probabil în Parcul Municipal Regina Maria din Baia Mare.

Luni 01 iunie a.c., activităţile dedicate Zilei Copilului au continuat pe baza sportivă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, unde copiii cadrelor au participat la jocurile şi concursurile sportive organizate special pentru ei: alergare contra timp, aruncarea mingii de oină, alergare în saci, şotron, aruncarea mingii la coşul de baschet, etc.

Toţi copiii participanţi la jocurile organizate pentru ei s-au distrat şi au fost premiaţi cu diplome, sucuri şi dulciuri.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și