Bacteria ar fi putut fi luată din spital sau ar fi putut fi declanşată de un tratament mai îndelungat cu antibiotice, a spus tânărul.

El a precizat că acest lucru va fi stabilit cu certitudine de ancheta autorităţilor.

„Sâmbătă noaptea am început să mă simt rău, duminică am fost la spital la „Victor Babeş” cu proba, era doar un medic care a spus că nu are ce să facă şi abia luni dimineaţă am mers la un laborator privat si am descoperit că am o bacterie clostridium sau cum se numeşte, dar cauzele sunt multiple, poate să se declanşeze de la antibiotice luate mult timp sau poate să se ia din spital, asta pot să stabilească autorităţile”, a declarat Doru Oprea, la Jurnalul de Seară.

Referindu-se la seara de 10 august, bărbatul a povestit că în Piaţa Victoriei „se trăgea ca la război”.

„Veneau grenadele pe lângă noi, de nu ştiam ce se întâmplă, aşa ceva nu am văzut decât în filme, nici nu mi-am imaginat vreodată că de la un protest pot ajunge pe patul de spital şi în operaţie. Fusesem la nenumărate proteste în ultimii ani, cel puţin, după OUG 13, cred că am fost la o sută de proteste şi nu s-a întâmplat nimic. Lângă mine a căzut o grenadă care mi-a perforat blugii, mi-a făcut niste răni minore pe ambele picioare şi capacul pe care mi l-a scos la 3 dimineaţa chirurgul Iurie Ţurcan mi-a intrat în genunchi şi în coapsă şi mi-a perforat artera femurală, am hârtiile de la spital care certifică lucrul acesta şi proba o voi depune şi la dosar la Parchetul Militar, împreună şi cu blugii rupţi pe care nu i-am aruncat şi cu tricoul cu gaze”, a povestit Doru Oprea.

El a adăugat că va face plângere penală după ce scoate şi certificatul de la IML Timişoara.


Preluare: Digi 24

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și