Începând cu luna decembrie 2012, sg. maj. Babocși Andrei a fost repartizat la Jandarmeria Maramureș ca urmare a absolvirii Școlii de Subofițeri Jandarmi Fălticeni.

Jandarmul este vicecampion național la Thaybox, titlu obținut în anul 2009.

Cu dorința de a face performanță pe plan național și mondial, pe tânărul jandarm îl găsim zilnic într-o sală de antrenament, acesta antrenând atât colegi care doresc să își perfecționeze sau să își îmbunătățească condiția fizică, cât și alți sportivi din Baia Mare și nu numai.

Pregătirea pentru olimpiada mondială de Horting care se va desfășura în Ucraina, la Kiev în perioada 22—23 martie, implică o muncă asiduă desfășurată zilnic în sala de antrenament, alături de ceilalți sportivi care vor reprezenta România la competiția sportivă.

"Colegul nostru știe să îmbine foarte bine utilul cu plăcutul, astfel pe timpul activității profesionale îndeplinindu-și cu responsabilitate atribuțiile de serviciu. Este preocupat pentru îmbunătățirea pregătirii profesionale și militare obținând rezultate bune și fiind apreciat de către conducerea instituției pentru activitatea pe care o desfășoară."


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și