Utilizarea gazului xenon pentru îmbunătăţirea performanţei nu este interzisă şi nu ar fi "nimic rău" dacă sportivii ruşi au inhalat acest gaz, a declarat, miercuri, un înalt responsabil medical rus, reacţionând astfel la informaţiile din presa internaţională, anunţă AFP.

Inhalarea xenonului favorizează producerea naturală de EPO, care contribuie la dezvoltarea globulelor roşii în sânge şi deci la îmbunătăţirea performanţelor. Folosirea externă de EPO, prin injecţii, aşa cum a fost cazul în ciclism, este considerată a fi o practică dopantă, însă utilizarea unei alte metode pentru stimularea producerii naturale de EPO nu este interzisă.

"Xenonul nu este un gaz ilegal", a afirmat Vladimir Uiba, şeful agenţiei federale ruse de biomedicină (FMBA), citat miercuri de presa de la Moscova.

"Suntem pe principiul să nu folosim produse interzise de agenţia mondială antidoping (WADA) şi este posibil ca sportivii noştri să fi inhalat xenon, dar nu este nimic rău în acest lucru. Nu este ilegal, nu este distrugător şi nu provoacă efecte secundare", a mai spus Uiba.

Potrivit unui articol din The Economist, de la începutul lunii februarie, un document elaborat de Institutul de cercetare al Ministerului rus al Apărării din 2010 a stabilit condiţiile referitoare la folosirea xenonului de către sportivi. Rusia a avut o reputaţie dezastruoasă în materie de dopaj, însă în ultimii ani a luat măsuri şi a înfiinţat propria sa agenţie antidoping (RUSADA).


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și