SĂPÂNŢA

Un bărbat în vârstă de 60 ani a fost găsit spânzurat în cursul dimineţii de joi. Se pare că acesta avea un istoric de tulburări psihice. El nu mai era căsătorit şi avea doi copii. Se pare că acesta a ieşit din casă joi dimineaţă, în jurul orei 06.00, iar la ora 07.12 a fost găsit spânzurat de un copac din grădină. Încă o persoană găsită spânzurată în cursul amiezii.

VADU IZEI

Încă o persoană găsită spânzurată în cursul amiezii. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 20 de ani. Acesta provenea dintr-o familie dezorganizată. A fost la un moment dat abandonat de părinţi. Din cauza disperării şi a situaţiei sociale precare, tânărul ameninţase de mai multe ori că se va sinucide. De data aceasta, şi-a pus planul în aplicare. Luni a plecat voluntar de acasă, nefiind de găsit. De data aceasta, şi-a pus planul în aplicare. Şi-a pus capăt zilelor. Descoperirea macabră a fost făcută joi la amiază.

LEORDINA

Dramă într-o familie din Leordina. Un adolescent în vârstă de 18 ani din localitate a fost găsit fără suflare, după ce s-a spânzurat cu cablul unui prelungitor.

Tânărul nu a găsit niciun bilet prin care să îşi justifice gestul extrem. Totuşi, spun unele surse, s-ar fi certat cu părinţii. Nu se cunoaşte până în prezent dacă este aşa sau nu. Vecinii şi apropiaţii au declarat că era un băiat foarte liniştit şi nu îşi pot explica din ce motiv tânărul a decis să îşi pună capăt zilelor. Se pare că în cursul serii el a fost căutat de cunoştinţe inclusiv în Petrova. Din nefericire, el a fost găsit decedat în dimineaţa zilei de joi, 21 septembrie, într-o casă care aparţine familiei şi care era în construcţie.

“În toate cazurile, trupul neînsufleţit a fost transportat la morga spitalului, în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia”, a declarat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Maramureş.


Preluare: infomm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și