Conform tvrinfo.ro, magistraţii i-au admis lui Cherecheş o contestaţie la executare şi au dispus ca, din pedeapsa de cinci ani, să fie scăzute durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu (aprilie – decembrie 2016), dar şi perioada petrecută într-un penitenciar din Germania (noiembrie 2023 – martie 2024).

„În temeiul art.598 alin.1 lit.d Cpp, admite contestaţia la executare formulată de petentul-condamnat Cherecheş Cătălin. Deduce din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată petentului – condamnat Cherecheş Cătălin durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu (de la data de 26.04.2016 până la data de 22.12.2016); perioada în care petentul-condamnat a fost arestat în vederea executării mandatului european de arestare (de la 28.11.2023 la 19.03.2024), precum şi perioada executată (de la 19.03.2024 la zi). În temeiul art.599 alin.4 Cpp, anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.56 din data de 24.11.2023 emis de către Tribunalul Cluj şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, a decis Tribunalul.

Pe 24 noiembrie 2023, Cătălin Cherecheş a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei, Cherecheş a fugit din ţară prin vama Petea cu un taxi, el folosind un act de identitate al unei rude apropiate.

Ulterior, a fost prins de poliţiştii germani în Augsburg şi arestat, fiind adus în România în luna martie şi încarcerat la Penitenciarul Rahova.


Preluare: tvrinfo.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și