Suspecţii nu recunosc acuzaţiile procurorilor şi susţin că nu ei au fost cei care l-au înjunghiat mortal pe agentul de poliţie, în data de 4 ianuarie. Poliţistul a fost descoperit decedat şi cu uşa încuiată, în cursul serii. Anchetatorii susţin că înainte de a-l fi ucis chiar în sediul poliţiei din Vişeu de Jos, cei doi fraţi recidivişti i-ar fi dat foc citaţiilor, pe care acesta le-ar fi înmânat. Procurorii mai arată că cei doi fraţi ar fi intrat în sediul poliţiei, iar după ce l-ar fi înjunghiat pe poliţist ar fi fugit printr-o ieşire secundară.

„Din probele administrate până în prezent în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că în data de 21 decembrie 2016 victima N.G. , agent de poliție la Postul de Poliție Vișeu de Jos, s-a deplasat împreună cu agenții de poliție H. I. V. și V. V., de la Postul de Poliție Leordina, înspre Judecătoria Vișeu de Sus, iar pe drum s-au deplasat și în Vișeu de Jos pentru a preda două citații, victima a coborât din mașină, apoi, după ce s-a întors, a fost urmărită de inculpații T.I.A. și T. M. O., iar primul inculpat i-a adresat injurii și amenințări astfel că victima și agentul de poliție H.I.V. le-au întocmit și predat citații la postul de poliție – moment în care inculpatul T.I.A. i-a dat foc cu bricheta citației și a aruncat-o în mașina poliției, iar inculpatul T.M.O. l-a amenințat pe agentul de poliție H.I.V.” au arătat judecătorii Tribunalului Maramureş, în motivarea deciziei de arestare preventivă.

Suspecţii au reuşit să urce la etaj, fără să fie văzuţi în Primărie.

„În data de 4 ianuarie 2017 inculpații T.I.A. și T.M.O. s-au deplasat în clădirea în care se află sediul Postului de Poliție Vișeu de Jos (aflat la mansardă, iar la parter se află sediul Primăriei Vișeu de Jos), au intrat în clădire fără a intra în vreun birou al primăriei, s-au deplasat în biroul victimei N.G. căreia se presupune că i-au aplicat 3 lovituri cu un cuțit – una în zona cervicală și două în zona toracelui (în urma cărora victima a decedat ulterior), apoi au închis ușa biroului cu cheia și au părăsit clădirea prin partea din spate a acesteia. Victima a fost găsită decedată în biroul ei în aceeași zi.”

citeste articolul complet pe actualmm.ro


Preluare: actualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și