„Cu amânarea alegerilor nu vom rezolva absolut nimic, vom crea alte probleme. În acest moment, eu nu cred că amânarea alegerilor ar fi o soluție bună pentru autoritățile locale, ci ar amâna doar până când, până unde, până anul viitor? Și ce se va rezolva? Rămân autoritățile locale cu primari și consilieri locali, care nu au mandatul reînnoit, nu au legitimitatea necesară pentru a munci. Eu cred că în ziua alegerilor, prin dublarea secțiilor de votare, se poate reduce riscul de îmbolnăvire și asta ar fi soluția pentru ziua alegerilor”, a declarat, la RFI, Kelemen Hunor.

Liderul UDMR este de părere că dacă se amână alegerile aceste nu vor putea fi organizate mai devreme de luna mai a anului viitor.

„Dacă amânăm, atunci înseamnă că undeva anul viitor în mai, în iunie, putem organiza, nu cred că pot fi organizate mai repede. Pentru că nu cunoaștem foarte-foarte multe încă despre acest virus, nu se știe când va fi valul doi, cum va arăta valul doi, dacă va fi în primăvara anului viitor, dacă va fi în iarna care ne așteaptă, o iarnă oricum dificilă. Deci din acest punct de vedere, nici științific nu poți să aduci argumente că va fi mai bine peste jumătate de an, peste un an, peste cât timp, din păcate”, a mai declarat Kelemen Hunor.

Alegerile locale sunt programate pe 27 septembrie. Victor Ponta a cerut amânarea scrutinului, în timp ce Alianța USR-PLUS a cerut consultări cu președintele Klaus Iohannis, iar în condițiile în care nu pot fi luate măsuri pentru organizarea în siguranță a scrutinului, alegerile să fie amânate.


Preluare: Digi 24

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și