Astfel, trenurile circulă fără oprire în stațiile Teatrală, Porțile de Aur, Kreșciatik și Piața Independenței, toate în centrul Kievului.

După cum au precizat surse ale poliției pentru agenția rusă de presă, o persoană anonimă a sunat la numărul de urgențe "102" și a anunțat forțele de ordine cu privire la prezența unor bombe în stațiile enumerate, unde autoritățile au mobilizat de urgență, pentru verificări, echipe de geniști și câini special dresați pentru a detecta eventuali explozibili.

În același timp, mai mult de 15 autobuze cu scutieri se îndreptau la orele prânzului dinspre bulevardul Prietenia Popoarelor din Kiev spre centrul orașului, unde mai multe sute de manifestanți blocau la primele ore ale dimineții principalele clădiri publice, între care sediul guvernului și Parchetul General. Spre centrul Kievului se îndreaptă și camioane militare, acoperite cu prelată, precum și mai multe microbuze cu geamuri fumurii. Coloana este însoțită de mașini ale poliției cu girofarurile aprinse.

Potrivit unor reprezentanți ai opoziției citați de Interfax, alerta cu bombă ar putea fi o provocare din partea autorităților pentru a închide metroul, pentru ca manifestanții care blochează "zona guvernamentală" să nu poată să fugă în cazul unei dispersări în forță.

Astfel, unul din liderii formațiunii Batkivșcina (Patria), Arseni Iațeniuk, a declarat că scutierii se pregătesc să "curețe" Piața Independenței de manifestanți. "Au fost închise toate stațiile de metrou din centru, unde se îndreaptă unități ale forțelor speciale subordonate Ministerului de Interne și trupele Berkut", a afirmat el, declarând că manifestanții sunt gata să "apere Piața Independenței".

Ample manifestații de protest au loc în Ucraina din 21 noiembrie în semn de protest față de suspendarea Acordului de asociere la UE. Manifestanții, care au ieșit în stradă la apelul partidelor parlamentare de opoziție — Batkivșcina, Udar și Svoboda—, cer demisia președintelui și a guvernului, precum și alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate. Guvernul ucrainean a dat, joi, un ultimatum de cinci zile protestatarilor pentru a părăsi clădirile publice pe care le-au ocupat și pentru a debloca centrul Kievului. UE a făcut apel la dialog, cerând puterii ucrainene să se abțină de la utilizarea forței împotriva protestatarilor.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și