A tunat și postdecembrismul i-a adunat (firește, nu numai pe cei trei), chit că tot românul cu scaun la cap s-a lămurit până la îngrețoșare cât sunt tustrei de nemintoși, neliberali și păgubitori pentru țară, implicit pentru atâția cetățeni onești, care din nou și-au legat speranțele de steaua căzătoare a liberalismului autohton, și l-au votat.
Poate că unii cititori vor spune cu năduf: „Ce naiba ai cu liberalii, în speță cu ăștia trei, când se știe foarte bine că pesediștii au fost mai mult timp la butoanele puterii, deci răul făcut de ei României este mult mai mare? Da, rotativa guvernamentală este un principiu fundamental al democrației veritabile! Dar nu oricum, ci cu formațiuni politice viguroase și care au experiența cârmuirilor anterioare. Or, în aceste cumplite vremuri marcate de o dublă criză (economică și sanitară), Partidul Național Liberal (PNL) constituie garanția că, prin consistenta sa participare la guvernare, lucrurile nu vor scăpa de sub control. Dimpotrivă, este de presupus – prin raportare la cârmuirea liberală din 2020 – că toate vor intra pe făgașul normalității într-un interval de timp rezonabil...”
Ferit-a Sfântul să am ceva cu liberalismul autentic și cu adevărații liberali, pe care, așa cum am arătat în multe articole, îi apreciez atât pentru formidabila lor izbândă politică (făurirea României Mari), cât și pentru remarcabilele realizări socio-culturale din perioada interbelică (anul 1938 rămâne în continuare referențial la capitolul prosperitatea generală de pe aceste meleaguri)! Atâta doar că liberalismul actual, în afară de nume nu are nimic în comun cu gloriosul PNL din perioada antebelică și din cea interbelică, fapt pentru care se subînțelege că pretinșii liberali ai zilelor noastre (alde Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Florin Cîțu, Rareș Bogdan, Raluca Turcan, Siegfried Mureșan etc.) nu ajung nici la degetul mic al Brătienilor (Ion, Ionel, Vintilă, Constantin, George) în ceea ce privește pregătirea intelectuală și profesională, orizontul și profunzimea gândirii, trăinicia credinței, modestia traiului de zi cu zi, fidelitatea politică de rang național și atotuman, jertfa supremă ca parte din respectul față de adevăr, țară și popor.
În paranteză fie spus, USR-Plus și, mai nou, AUR n-ar fi intrat cu atâta autoritate în Parlament (la prima sa tentativă, cea din decembrie 2020, AUR a obținut circa 10%), dacă aceste dubioase formațiuni politice nu erau consistent ajutate de găunoșenia și, îndeosebi, de sfidătoarele derapaje ale „liberalilor” actuali...
Concret (asta ca să nu fiu bănuit de rea intenție sau de insuficient respect față de autoritățile în exercițiu demonocratic), să vedem ce însușiri moral-spirituale și fapte politico-sociale îi recomandă pe corifeii menționați mai sus să intre, dacă nu în istoria vredniciei românești, atunci la subsolul ei sau în Anexa cu înfăptuiri nevrednice și, deci, etern reprobabile.
N.B.: Se zvonește că, din anul școlar 2021-2022, Istoria românilor și Geografia României vor avea în programă oropsitul statut al disciplinelor tolerate, respectiv cu un limitat rol educațional și informativ.
1) Klaus Werner Iohannis, un foarte modest profesor de fizică, n-a ajuns primarul Sibiului, iar din anul 2014 președintele României, pentru că l-au dorit mort-copt alegătorii români, ci fiindcă, în calitate de președinte al FDGR (Forumul Democrat al Germanilor din România) a demonstrat că este un sas descurcăreț (vreo șase case, cumpărate cică din banii câștigați cu meditațiile, plus alte multe sforării bănoase), așa că nemții l-au ajutat logistico-financiar să devină zelosul valiu al vilaietului România din păcătosul imperiu UE.
Iar Klausul nemților și al tuturor alogenilor din vilaiet și-a descoperit rădăcinile liberale (sic!) cu foarte puțin timp mai înainte de suspecta câștigare a primului mandat la Cotroceni (cunoștințelor care l-au întrebat de ce nu pleacă în Germania, le-a răspuns că are o misiune în România!), promite concretizarea acestora în mega-abureli de felul „România lucrului bine făcut” și „România educată” (evident, cu școala on line și tot mai mulți analfabeți funcționali) și cunoaște succesuri taman acolo unde puțini dintre noi se așteptau: sistematica încălcare a Constituției, răfuieli în văzul lumii cu Partidul Social Democrat (PSD), dese plimbări (cu mașina sau avionul) în țară și, îndeosebi, în străinătate, cartea Pas cu pas (mai corect era Păs cu păs sau Fără păs), celebra șepcuță primită de la Donald Trump, nu în ultimul rând (asta a fost anul trecut) flagranta încălcare a legii și a promisiunii făcute de el la tembelizor, cum că – începând cu 1 Iunie 2020 – tuturor copiilor din această țară li se vor dubla alocațiile de stat. Mă rog, după atâtea promisiuni neonorate (ba de el, ba de guvernul lui), ce mai contează o păcătoșenie în plus? Că doar sătulul nu crede flămândului, iar omul fără copii (cazul lui Klaus) prea puțin îi pasă că alocația unui copil de la noi, după vârsta de doi ani, reprezintă cam o treime din o sută de euro.
2) Ludovic Orban (aproximativ inginer, președintele liberalilor, fost ministru al Transporturilor și fost premier, actualmente președintele Camerei deputaților) este în continuare omul cu țucalul prezidentului multilateral liberalizat. Pentru că de n-ar fi așa, el nu trebuia să-și dea demisia din funcția de premier, chiar dacă, în foarte scurta întrevedere de la Cotroceni, președintele Iohannis i-a cerut acest lucru, dându-i totodată asigurări că n-are ce să regrete, deoarece va fi de îndată întronat șeful destupaților. Păi, nenicilor, nu premierul este vinovat de pierderea recentelor alegeri parlamentare, ci președintele liberalilor! Vasăzică, într-o logică normală, ori Șică Mandolină rămânea în continuare premier și pleca de la șefia partidului, ori – la limită și cu necesara demnitate – renunța deodată la ambele funcții.
Numai că, procedând în acest chip, însemna să-și taie fragila cracă politică de sub picioare: nici președinte de partid, nici premier (la urma urmei asta a fost condiția pusă de useriști chiriașului de la Cotroceni, pentru a accepta să intre la guvernare alături de liberali și udemeriști), nici președintele Camerei (omul numărul trei în stat). Adică un simplu deputat, poate în scurt timp exclus de partid pentru insubordonare...
Firesc este să ne întrebăm de la cine a învățat Șică doctrina liberală, știut fiind faptul că tatăl lui, cu sinistra calitate de adjunct al șefului securiștilor din fosta regiune Brașov, era bine plătit de statul bolșevic ca să mătrășească partidele istorice și doctrinele lor.
3) Despre Vasile-Florin Cîțu (pesemne Citu în alte limbi) doar atât: oltean, mai exact vâlcean, prin naștere, termină cu greu liceul (la examenul de treaptă a fost notat cu 4), nu izbutește în vreo doi ani consecutivi să intre la Academia de Studii Economice din București, pentru ca brusc și fără vreo pregătire prealabilă, în anul 1992 să plece la Colegiul din Iowa, Statele Unite, unde va studia exact 10 ani: primii patru ani pentru diploma de matematician/economist, următorii trei ani pentru masterat, iar în ultimii trei pentru un doctorat nefinalizat.
Întrucât beneficiarul acestui noroc porcesc nu dă alte explicații (doar că...a avut noroc), este normal ca și în cazul lui să ne întrebăm prin ce minune a ajuns în Statele Unite și, mai ales, de unde a avut purcoiul de bani pentru a-și plăti studiile: anual circa 35.000 dolari în primii patru ani (plus celelalte cheltuieli), peste 50.000 dolari din anul 1996.
La fel, actualul premier nu dă explicații nici despre modul cum a ajuns liberal sau despre rapida sa ascensiune în această formațiune politică...
În calitate de ministru al Finanțelor publice, personajul nostru a făcut ceva furori cu miliardele de euro împrumutate (n-a dat vreodată socoteală dreaptă despre felul cum au fost cheltuite aceste miliarde), precum și prin condamnarea grosului românilor la sărăcie lucie din pricina neindexării la începutul fiecărui an, respectiv prin jefuirea pensionarilor (majorarea pensiilor nu s-a făcut cu 40% și de la 1 ianuarie 2020, adică așa cum promisese ipochimenul la instalarea cârmuirii liberale în noiembrie 2019, ci numai cu 14% și cu o întârziere de opt luni).
Având gândirea economică a unui contabil mediocru, iar cea politică și mai precară, sunt convins că premierul Cîțu va urma păguboasa strategie a Cabinetului Orban: multă pălăvrăgeală, bani cu țârâita pentru investiții și grosul cetățenillor, ireproșabila servire a clientelei politice, promisiuni de mai bine cu carul, reușite cu paharul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News