"La începutul lunii februarie, conducerea PNL a luat în discuție situația noastră de la guvernare. Au fost evenimente care au dus la necesitatea unei remanieri guvernamentale parțiale. Analizând această situație, BPN al partidului a hotărât să facă câteva schimbări bine cunoscute", a spus Iohannis, luni, într-o conferință de presă.
El a adăugat că PSD nu a fost de acord cu acele schimbări, după mai multe runde de negocieri.

"Astăzi, tragem concluzia că negocierile pentru remanierea guvernamentală au eșuat", a subliniat Iohannis. În opinia sa, eșecul este cauzat de lipsa de voință politică a USD.
"Nu au existat dorința și voința politică, zicem noi, din partea USD, de a rezolva această chestiune simplă", a adăugat Iohannis.

Întrebat dacă liberalii își mai doresc să fie în USL, prim-vicepreședintele liberal a explicat că "treaba cu dorința e legată de putință".

"Dacă nu suntem doriți, ce ne ajută că ne dorim noi? Este clar că nu s-a dorit să intrăm în această formulă în Guvern. Ce putem să spunem mai mult aici?", a continuat Klaus Iohannis.

El a precizat că au existat, chiar, perioade în care PNL a cedat în anumite situații doar pentru a nu pune USL în dificultate, cum ar fi momentul în care liberalii au renunțat la Ministerul Justiției.

"Se vede că acele lucruri nu au fost apreciate de partenerii noștri ca atare", a arătat Iohannis.

În replică, Premierul Victor Ponta a lansat luni, în numele Uniunii Social Democrate, un apel către liberali pentru a păstra formula USL de guvernare, precizând că, în situația în care liberalii își vor retrage miniștrii din Executiv, o nouă structură guvernamentală va fi prezentată Parlamentului până la data de 8 martie, când se sfârșește perioada de interimat la Ministerul de Interne.

"Facem acest apel și ne exprimăm speranța că înțelepciunea va prevala și colegii din PNL vor rămâne alături de noi în actul de guvernare. În măsura în care decizia PNL va fi de a retrage din guvern miniștrii PNL, voi nominaliza în locul acestora tot membri ai Cabinetului și vom încerca, atâta timp cât ne permit termenele constituționale, să găsim o soluție politică pentru ca guvernarea să continue tot sub formula USL. La împlinirea termenelor, dacă nu va exista o soluție de continuare a guvernării alături de PNL, voi merge în Parlament cu o structură a Guvernului care să permită îndeplinirea măsurilor promise populației și voi anunța faptul că, din punctul de vedere al USD, mâna întinsă pentru PNL pentru a fi alături atât în structurile centrale, parlamentare și guvernamentale, cât și teritoriale rămâne valabilă și soluția pe termen mediu și lung pentru România este aceasta", a declarat Ponta la finalul ședinței Biroului Permanent al PSD, la care au luat parte și liderii UNPR și PC, Gabriel Oprea și, respectiv, Daniel Constantin.

Victor Ponta a adăugat că de vreme ce interimatul la Ministerul de Interne va expira în data de 8 martie, ceilalți miniștri interimari vor avea un mandat mai scurt decât termenul legal de 45 de zile.

"Interimatul la Interne expiră pe 8 martie, deci noi până atunci trebuie să avem alt guvern. Cei care vor veni (după ieșirea PNL de la guvernare — n.r.) nu vor sta 45 de zile, pentru că la MAI nu putem numi, după expirarea celor 45 de zile, un nou interimar. Termenul este 8 martie. Este termenul la care expiră cele 45 de zile și nu putem merge mai departe și nici nu putem să aveam un guvern fără ministru de Interne", a subliniat Ponta.

Întrebat dacă mai este o ipoteză de lucru convocarea Parlamentului în vederea restructurării Guvernului, Ponta a replicat că răspunsul este unul afirmativ doar dacă PNL va accepta ideea de a restructura Guvernul, în modul în care toate cele patru partide sunt de acord.

De asemenea, Victor Ponta a precizat că are mandat din partea USD pentru a purta discuții în vederea conturării unei majorități care să sprijine Cabinetul său.

"Voi iniția, și am acest mandat, discuții pentru formarea unei majorități care să sprijine Guvernul. Orice discuții am avea însă, acestea vor porni de la ideea că mâna întinsă pentru colegii liberali de a reveni la Guvern rămâne valabilă și, evident, oricine susține acest guvern trebuie să știe această ofertă deschisă pe care o vom avea către PNL ca mai devreme sau mai târziu să continuăm împreună proiectul USL, care presupune o guvernare comună și un candidat comun la prezidențiale. (...) În numele partidelor constituite în USD facem un apel către colegii noștri de guvernare, PNL, să păstrăm guvernarea sub formula USL, să existe nominalizări pentru funcțiile care aparțin PNL, conform votului politic al Parlamentului și, evident, un apel la solidaritate guvernamentală și politică în îndeplinirea obiectivelor care au stat la baza USL", a mai spus premierul.

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Citește și

loading...