Potrivit sursei citate, Poliţia a fost anunţată prin 112 de mai mulţi cetăţeni din municipiul reşedinţă că bărbatul umblă complet gol pe mijlocul străzii Calea lui Traian.

În momentul în care agenţii au încercat să-l conducă pe trotuar, acesta a devenit violent.

″În momentul în care poliţiştii au încercat să-l conducă în afara părţii carosabile, acesta a încercat să lovească un poliţist, moment în care s-a procedat la încătuşarea acestuia, el fiind condus la sediul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea. Bărbatul nu a fost cooperant şi iniţial nu s-a putut stabili identitatea acestuia. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de un bărbat de 51 de ani din comuna Vaideeni care a fugit în cursul zilei de astăzi (duminică, n.r.) din Spitalul nr. 2 de psihiatrie din Râmnicu Vâlcea, unde era internat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

El a menţionat că au anunţat deja reprezentanţii spitalului, bărbatul urmând să fie trimis înapoi la secţia de psihiatrie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și