Ȋntâlnirea va fi moderată de Dr. Ioan Marchiș și Profesorul George Cadar.

Din perspectiva unui inedit model al Unității Lumii, ȋn care coloana nesfârșită a lui Brâncuși și Nodul Maramureșean ȋși regăsesc unificator formele-sens, omul este privit – o dată mai mult – ca o "măsură a tuturor lucrurilor", prin a cărui mediere creația lumii și lumea creației sunt armonic apropiate. Dezlimitate, apariția și dispariția omului sunt privite, deopotrivă intuitiv și rațional, ca o "creștere ȋn frecvență", ca o ȋnălțare ȋn "lumină vie", urmând parcă termenii versului eminescian: "Căci toți se nasc spre a muri și mor spre a naște..." De referință este, ȋn acest sens, cuvântul pe care – de pe coperta volumului său, pledoarie pentru o "iubitoare ȋnțelepciune" – autorul ȋl adresează cititorilor săi:

"Comprimată ȋntr-un aparte MANUAL AL OMULUI, ca un tulburător poem, VIAȚA. Fulgurantă, povestindu-se ȋntru ȋnaltă ȋnvățătură, spre a ne spune cine sântem, de unde venim, ȋncotro ne ducem..., CARTEA. Un dar de divinație, de deslușire a propriei voastre vieți, implicit. Deschideți-o cu inima și citiți-o cu mintea. Veți afla că nu există ȋntâmplare, descoperind printre rânduri răspunsul ȋntrebărilor ce vă frământă. Cu o condiție, ȋnsă: aceea de a interpreta corect (des)cântecul. Căci Pythia nu greșea nicicând, pe când omul da, atât de adesea... Tocmai ȋn sensul nuanțării acestei puteri de (re)semnificare, vă rog să mă primiți ȋn casa sensibilității și a gândurilor voastre, atât de vibrant-intuitive. Cu aceeași iubitoare ȋnțelepciune cu care eu vă deschid chiar acum o ALTĂ POARTĂ de ȋnțelegere. Prin file de CARTE, de dat mai departe..."

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și