Alunul de pădure (Corylus avellana) este un arbust, care face parte din familia Betulaceae. Genul Corylus include cel puțin 11 specii de arbori de alun și hibrizi. Alunul este nativ în Europa (Grecia, Cipru, Spania, Italia, Portugalia, Grecia și Franța), în vestul Asiei (Turcia), în nordul și centrul Peninsulei Scandinave, în estul și centrul Munților Ural, în Caucaz și în de nord-vest Iranului.

Cel mai mare producător și exportator de alune este Turcia, unde producția reprezintă aproximativ 75% din producția mondială. Renumită zonă de cultivare a alunilor este provincia Ordu.

În țara noastră alunul de pădure este prezent în zona dealurilor mijlocii și înalte.

Acest arbust preferă regiunile cu climă oceanică umedă. El crește în pădurile luminoase de stejar, pe marginea drumurilor agricole la câmpie, dealuri și munți de până la 1700 de metri. Este puțin pretențios în ce privește compoziția solului, dar nu crește pe soluri nisipoase sau acide.

Alunul crește de regulă sub formă de tufe, cu tulpini drepte, puțin ramificate, ce pot atinge o înălțime între 3-8 m. Unele specii cresc ca arbori și pot atinge între 10-15 m înălțime. Un arbust poate atinge vârsta de 80-100 de ani.

Frunzele au o lungime de 6-12 cm, sunt zimțate pe margini și au o formă rotunjită fiind ascuțite la vârf, fața dorsală fiind acoperită de peri. Înflorește primăvara devreme, înainte de apariția frunzelor. Florile sunt hermafrodite polenizate de vânt, fiind numite popular mâțișori. Cele de sex masculin sunt de culoare galben pal și au între 5-12 cm lungime, în timp ce mâțișorii de sex feminin sunt foarte mici și în mare parte ascunși în muguri având doar 1-3 mm, de culoare roșu aprins.

Fructul este globulos, ușor alungit crescând în grupuri de la unu la cinci, învelite în frunze scurte. Dimensiunile acestuia oscilează în funcție de specie de la 15 mm ajungând până la 25 mm. Acesta ajunge la maturitate, aproximativ după 7-8 luni de la polenizare. Coaja este maro și se poate desprinde în fâșii subțiri, în funcție de soi. Lemnul alunului este de culoare alb roșiatică, iar scoarța de culoare gălbui-cenușie.

Alunul comun este cultivat pentru fructele sale. Acestea au miezul comestibil și sunt consumate crude, prăjite și utilizate în pâine, prăjituri, biscuiți și alte dulciuri.

Miezul alunelor este bogat în proteine, fibre, vitaminele A, B, C și E, precum și în calciu, fier, fosfor, potasiu, mangan, cupru, magneziu, seleniu, sodiu și zinc. Alunele conțin ulei aproximativ 60% bogat în acizi grași și aminoacizi (alanine, arginina, acid aspartic, acid glutamic și leucina). Alunele sunt cea mai bună sursă de vitamina E, conținând de două ori până la trei ori mai multă decât uleiul de măsline.

Frunzele conțin miricetin, acid cafeic, acid clorogenic, quercetina, betulina, ulei volatil, zaharuri, minerale.

Alunul are utilizări medicinale, fiind folosite frunzele, mâțișorii, scoarța de copac, fructele sau ramurile, pentru proprietăți: antihemoragice, antiperspirante, purificatoare, astringente, antipiretice, vaso-constrictoare, antibacteriene, antiinflamatorii. Prin urmare, acestea au fost folosite împotriva febrei, obezității, varicelor, flebitei, edemului, problemelor ale pielii și pentru a vindeca rănile.

Frunzele arborelui de alun au fost folosite în medicina populară pentru ameliorarea simptomelor hemoroidale și hemoragiilor mici interne, pentru eliminarea teniei, a toxinelor, pentru tratarea venelor varicoase și a edemului în zona picioarelor. Medicina tradițională a utilizat și folosește frunzele în formă de extract apos sau hidroalcoolic, pentru tratarea leziunilor mici, iar scoarța este utilizată în cazuri de febră.

Infuzia din muguri este folosită ca adjuvant în tratarea hepatitei, a insuficienței hepatice consecutive, a astmului, în cazul emfizemului pulmonar.

Pentru fortificarea sistemului nervos și pentru pacienții cu afecțiuni renale (colică nefritică, pietre) se recomandă consumul ca atare a alunelor de pădure, potrivit www.yourhealthremedy.com, fiind extrem de eficiente în dizolvarea pietrelor la rinichi. Fructele sunt recomandate și în cazul persoanelor care suferă de anemie.

Alunele de pădure au o valoare nutritivă foarte ridicată, potrivit foodsanddiseases.com. Din punct de vedere energetic, 100 gr de alune decojite conțin 690 calorii, dintre care în cazul consumului se absorb 89%, ceea ce le recomandă pacienților cu tuberculoza și diabet.

De asemenea, prin concentrația mare de vitamine E și B (B1, B6, B9), fructele au un efect excelent antioxidant, anihilând radicalii liberi. Vitaminele din complexul B controlează metabolismul, jucând un rol esențial în sinteza neurotransmițătorilor și contribuie, de asemenea, la "fabricare" a celulelor roșii din sânge, stimulând totodată și imunitatea. Anumiți compuși din alune de pădure (taxani) au efecte împotriva cancerului, potrivit www.drugs.com.

Consumul de alune de pădure datorită conținutului de acizi grași mononesaturați (omega 9) poate preveni obezitatea și apariția diabetului de tip 2, prin menținerea glicemiei din sânge în limite normale. În testele și studiile epidemiologice realizate s-a constatat că un consum de alune de pădure poate acționa ca protector împotriva infarctului miocardic.

Florile au proprietăți antidiareice. Mugurii au efecte sudoripare și astringente. Scoarța este folosită ca febrifug, în tratarea malariei.