Trestia-de-apă este o graminee cu o înălțime impresionantă (1-4 m), având tulpina dreaptă, terminată cu o inflorescență sub formă de panicul. Frunzele, verzi-albăstrui cu lungimi între 40-50 cm, sunt lungi, lanceolate, fibroase, aspre, cu margini tăioase. Florile, sub formă unui panicul lung stufos de formă piramidală, au culoare violetă sau gălbuie. Înflorește în perioada iulie — septembrie. În lunile de toamnă are loc coacerea semințelor mici, de formă alungită. Înmulțirea se face foarte ușor prin rizomi.

Pentru terapii se recoltează, în special, rădăcina, din care se prepară decoct și extract, dar și tulpina, frunzele și mugurii plantei.

Rădăcina are un conținut de substanțe active foarte importante, precum vitaminele C, B1 și B2, grăsimi, proteine, acizi grași, aminoacizi, acid cafeic, compuși steroizi, asparamid, carbohidrați, alcaloizi, tocoferol și altele. Celelalte părți ale stufului sunt bogate în substanțe flavonoide.

În medicina tradițională rădăcina este utilizată mai ales în tratamentul infecțiilor și inflamațiilor tractului urinar, a micțiunilor dureroase și în ameliorarea stărilor de greață și vomă, ea având un bun efect diuretic și antiinflamator.

De asemenea, stuful este apreciat mai ales pentru proprietățile antipiretice, amtiemetice, febrifuge, purificatoare, antitusive, sedative, antidiabetice și coleretice ale rădăcinei. Persoanele care suferă de artrită sau mușcături de insecte se pot trata prin aplicarea pe zona afectată de cataplasme locale din rădăcina mărunțită, potrivit www.naturalmedicinalherbs.net.

Preparatele de stuf sunt recomandate și în tratarea reumatismelor, a febrei și a gutei. Au efecte pozitive și în unele afecțiuni dermatologice, mai ales atunci când aceste afecțiuni au cauze interne.

Mugurii tineri de stuf se folosesc proaspeți în forma lor naturală sau fierți, în preparate culinare pe bază de carne, în supe și salate. Rădăcina este utilizată și ea în alimentație, având gust dulce poate fi consumată crudă, prăjită, coaptă sau fiartă. Datorită conținutului său ridicat de celuloză stuful este folosit la producerea hârtiei. Ca plantă furajeră stuful este folosit ca hrană excelentă pentru bovine. De asemenea, stuful poate fi folosit ca materie prima în construcții și drept combustibil, pentru încălzire.

Citește și

loading...