Ce ar presupune o astfel de lege a insolvenței persoanelor fizice și cum i-ar ajuta pe românii care nu mai pot face față datoriilor?

După modelul insolvenței care se aplică firmelor, persoanele fizice care au datorii și nu le mai pot plăti vor putea opta, după intrarea în vigoare a acestei legi, pentru intrarea în insolvență, situație în care vor fi protejați în fața creditorilor o perioadă de timp.

Potrivit proiectului aflat în dezbatere pe masa deputaților, acceptul pentru intrarea în insolvență va fi dat de un judecător. Odată deschisă procedura, insolventul-persoană fizică va avea o perioadă de grație de 3-5 ani în care să își stabilească un plan de redresare financiară și să își plătească o parte din datorii.

În perioada de grație decisă de lege, debitorul va fi apărat în fața unor eventuale executări silite care, în momentul de față, se desfășoară la scurt timp după acumularea de restanțe la bănci.

Legea insolvenței persoanelor fizice ar mai prevede ca doar 30% din veniturile românului împovărat de datorii să mai fie direcționate spre cheltuielile curente, restul de 70% mergând automat către șteregerea datoriilor cumulate.

"Legea insolvenţei persoanei fizice pune clientul aflat în incapacitatea de a-şi achita ratele în poziția de a nu fi executat silit și de a putea să își ducă la capăt contractul încheiat cu banca... Legea insolvenței persoanei fizice oferă clientului, care nu mai poate achita ratele, o soluție de reeșalonare a ratelor și poziția corectă de negociere cu banca, pe baza veniturilor pe care le obține. Spre deosebire de alte reglementări propuse care nu acționează retroactiv, aceasta poate fi pusă în aplicare imediat", se arată într-un comunicat al PNL care a cerut convocarea de urgenţă a parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanelor fizice, în contextul crizei provocate de aprecierea francului elveţian.

Insolvența personală poate fi cerută de orice român care are cel putin două datorii şi dovedeşte faptul că nu le poate plăti în decurs de 30 de zile de la data scadentă.

Cel care solicită procedura de insolvenţă trebuie să depună la Tribunal un dosar care să conţină o cerere, o listă cu toate bunurile pe care le deţine, situaţia datoriilor sale, plus raportul veniturilor realizate în ultimii trei ani şi a celor preconizate pentru viitor.

Odată intrată în insolvenţă, o persoană fizică va scăpa de procedura de executare silită și nu va risca să rămână fără locuinţă.

Din momentul începerii procedurii de insolvenţă, se va desemna şi un administrator judiciar. Pentru creanţele existente la data deschiderii procedurii, debitorul nu va mai acumula nicio dobândă, cost suplimentar sau penalitate.

Legea insolvenţei persoanelor fizice a trecut tacit de Senat la începutul lunii decembrie 2014 şi urmează să ajungă pe masa deputaţilor. Parlamentarii se vor întruni de urgență pentru dezbaterea și adoptarea proiectului, însă abia după realizarea unui raport din partea comisiei de specialitate.

Citește și

loading...