Știri Sighet247.ro: LEORDINA: A părăsit locul accidentului pentru că era sub influenţa băuturilor alcoolice

luni, la 18.45, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Leordina au fost sesizaţi prin serviciul de urgenţă 112, de către un bărbat care a reclamat faptul că a fost implicat într-un accident soldat cu pagube materiale, iar conducătorul autovehiculului care l-a lovit a părăsit locul accidentului şi posibil se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

LEORDINA: A părăsit locul accidentului pentru că era sub influenţa băuturilor alcoolice

Echipajul de poliţie deplasat la locul incidentului, respectiv pe DN18 în localitatea Vişeu de Jos, a stabilit că cele două autovehicule s-au tamponat pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare faţă de vehiculul din faţă, iar conducătorul auto responsabil de accident şi-a continuat deplasarea, intrând pe o stradă laterală din localitate unde s-a împotmolit în dreptul unui imobil.

Acesta a fost identificat de poliţişti în persoana unui bărbat în vârstă de 60 ani din Ruscova. În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

Comunele de pe Valea Marei şi potenţialul lor economic nefolosit
Un thailandez și-a ucis fetița de 11 luni fiind LIVE pe Facebook și apoi s-a sinucis
Chinezii vor să investească pe piața imobiliară din Maramureș. Astăzi delegația chineză, în vizită la Sighet
Risc mare de avalanşă în munţii din Maramureş
VIDEO: SECRETUL LUI BACUS - O lecție simplă pentru a promova garantat examenul de Bacalaureat
Peste 36% dintre dascăli au picat la examenul de definitivat
Sud Coreenii PROTESTEAZĂ împotriva instalării scutului antirachetă american
Balena Albastră face victime și peste Ocean
Amplasare radare pentru miercuri, 26 aprilie 2017
VIDEO: POIENILE IZEI - Patru secole de credinţă reunite într-o biserică
Ștefan Bănică Jr. este în culmea fericirii - Lavinia Pîrva este ÎNSĂRCINATĂ
Scandalurile din PNL, inclusiv cel de la Sighet, pot influența alegerea președintelui partidului
VADU IZEI - Infracţiuni şi contravenţii silvice constatate de poliţişti
Trei persoane bănuite de furturi identificaţi de poliţişti
FOTO&VIDEO - Prins sub tractor după ce a pierdut controlul volanului într-o zonă accidentată și s-a răsturnat
Deși nefinalizat, Barajul Runcu a costat Statul Român până în prezent colosala sumă de 850 milioane euro
Încă un copil a decedat din cauza Rujeolei
Un adolescent se zbate între viață și moarte în urma unui selfie
Mandatul primarului Cătălin Cherecheș, perfect valabil
ITP obligatoriu să fie efectuat anual pentru maşinile mai vechi de 12 ani
SUA - Întregul Senat, chemat la Casa Albă pentru o reuniune despre Coreea de Nord
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş marţi, 25 aprilie
RADARE –Amplasarea aparatelor radar pentru marţi, 25 aprilie 2017
Sancţiuni contravenţionale şi confiscare de material lemnos
Orgoliul naţiunii poate naşte monştri!
2.000 pachete de ţigări ascunse în podeaua și rezervorul unui autoturism
DRAGOMIREȘTI - A intrat cu microbuzul într-un șanț după o curbă periculoasă
Băimărean arestat preventiv pentru un furt din magazin
Tânăr de 28 de ani din Ocna Şugatag condamnat pentru conducere fără permis
Tirania majorității parlamentare
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş luni, 24 aprilie
Salvamont - Avalanșa din Retezat a fost declanșată de către victimele acesteia
Amplasare radare pentru luni, 24 aprilie 2017
Două olimpiade naționale se desfășoara începând de astăzi în Baia Mare
VASLUI - Bătrână de 80 de ani condamnată la 5 ani închisoare, după ce a omorât un violator