Primarul Ștefan Gavriluți a adunat oamenii din comună în 26 octombrie, profitând că era sărbătoare și oamenii erau acasă, pentru a le spune că localitatea riscă să piardă o serie de investiții din simplul motiv că unii nu vin la ședințele de Consiliu Local.

„Avem probleme destul de grave în comună. Riscăm să pierdem proiecte serioase pentru care am obținut finanțare prin PNDL 2 din simplul motiv că aleșii locali de la PSD și ALDE nu vin la ședințele de Consiliu Local pentru a se vota indicatorii tehnico-economici. Pierdem bani serioși, e vorba despre proiecte în valoare de vreo 130 miliarde de lei vechi, din care 80 sunt pe apă/canal, restul pe reabilitarea unei școli și pe 18 podețe. Nu au motive întemeiate pentru care nu se prezintă la ședințe, nu vor să se facă aceste investiții. Este vorba de o nesimțire totală, refuză investițiile. Vreau ca oamenii să știe aceste lucruri. Riscăm să pierdem undeva la trei milioane de euro, ceea ce pentru Leordina e foarte mult”, a spus Gavriluți.

Acesta a mai arătat că la întâlnirea cu oamenii au fost prezenți circa 200 de cetățeni: „I-am înștiințat pe oameni despre ce se întâmplă. Vin la ședințele ordinare, dar la cele extraordinare nu vin. Sunt la limita legii. Sabotează comuna, erau investiții necesare, fiecare om din comună avea apă/canal. Mă gândesc să îi dau în instanță individual pe fiecare în parte, pentru obstrucționare”. Termenul limită până la care trebuie depuse proiectele este 30 octombrie.

Citește și