Aceștia îi reproșează fostului candidat că a fost unul impus de la centru, fără să aibă acordul organizației. Mai mult, Cristian Niculescu Țâgârlaș se pare că și-a bătut joc de colegii din partid, făcând cu aceștia simulări referitoare la locurile de pe lista de consilieri locali a partidului pe care îl reprezintă. Și chiar dacă a pierdut usturător alegerile, Cristian Niculescu Țâgârlaș nu a renunțat la funcția din partid, ci mai mult, cu tupeu față de liberalii cu ștate vechi, el și-a depus săptămâna trecută juramântul în calitate de consilier local. Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care, conform unei poezii spuse de fostul lider al organizației locale în timpul campaniei electorale, Cristian Niculescu Țâgârlaș nu avea intenția să se înregimenteze în forul administrativ local.

Cristian Niculescu Țâgârlaș nu mai este președintele organizației PNL Baia Mare după ce i s-a retras sprijinul politic de către colegii din partid. Astăzi, pentru a nu fi acuzați în continuare în diverse publicații de casă de-ale lui Cristian Niculescu Țâgârlaș de faptul că decizia ar fi fost luată într-un cadru nestatutar, liberalii au organizat o conferință de presă. Așa a ieșit la iveală și faptul că, imediat după ce s-a luat decizia împotriva lui, Cristian Niculescu Țâgârlaș și-a însușit procesul verbal al ședinței într-un mod nu tocmai ortodox.

„Vrem să le transmitem celor de la centru să nu ne mai impună candidați în organizații locale fără un vot prealabil al organizației pentru că atunci se întâmplă să avem rezultate foarte slabe la fiecare scrutin de alegeri. Se încearcă și o dezbinare între PDL și PNL. Se fac multe manevre ca să ne dezbine, dar nu reușesc aceste lucruri pentru că acum chiar suntem uniți. Stilul de lucru al domnului Țâgârlaș nu e tocmai normal. Când el a venit încoace s-a exprimat că el nu va candida ca și consilier, ci doar la Primăria Baia Mare. A zis în fața tuturor această poezie. A făcut greșit campanie electorală, doar cu staff-ul lui. Este prima dată când de la noi au fost 9 consilieri care să facă campanie și să apară pe afișe când de fapt se acceptă 30-33 de persoane pe listele de partid. Domnul Ionel Bogdan cu domnul Țâgârlaș și cu un anumit staff de la București au pregătit toată campania și toate demersurile le-au făcut ei. Sunt o grupare care doresc să pună lumea pe Baia Mare și ei vor să continue și să își vadă interesele lor personale”, a declarat Radu Cosma, PNL Baia Mare.

Colegii de partid ai fostului candidat Cristian Niculescu Țâgârlaș nu au primit nici astăzi explicații de la nivel național cu referire la motivele care au stat la baza numirii acestuia pentru bătălia electorală. Mai mult, cei care au încercat să pună întrebări sau să ceară lămuriri au fost îndepărtați de către fostul lider al organizației locale.

„I-am spus că singur nu poate face nimic, motiv pentru care a fost sancționat de către electorat. Pe noi ne doare că nu suntem reprezentați suficient ca pe vremuri, când PNL-ul era un partid care dădea tonul. Avea 8-9 consilieri și era un partid de forță care putea negocia. Azi nu negociază nimeni cu noi pentru că nu avem ce negocia. Alegerile au scos la iveală valoarea. Ne raportăm la voturi și atâta timp cât scorul nostru a fost cel care a fost nu putem emite pretenții”, a spus Dan Hotico, reprezentant al Partidului Național Liberal, organizația locală.

Conform statutului, prim-vicepreședinții organizației locale a Partidului Național Liberal Baia Mare și-au depus intenția de a ocupa funcția de președinte interimar. Este vorba despre Vlad Oneț, Radu Cosma, Felician Cerneștean și Mircea Dolha. Cel mai probabil, în atribuția unuia dintre aceștia va reveni și organizarea, în maxim trei săptămâni, a alegerilor pentru funcția de președinte a PNL Baia Mare.

Citește și