Navalnîi, 44 de ani, se află la terapie intensivă şi este conectat la un aparat de ventilare pulmonară, a informat purtătoarea sa de cuvânt Kira Iarmîş.

„Presupunem că Aleksei (Navalnîi) a fost otrăvit cu ceva ce a fost pus în ceaiul său. Aceasta este singura băutură pe care el a consumat-o în această dimineaţă. Doctorii spun că toxina a fost absorbită mai repede odată cu lichidul fierbinte. Aleksei este acum în stare de inconştienţă”, a spus ea.

Kira Iarmîş nu a spus cine – în opinia ei – l-ar fi putut otrăvi pe Navalnîi, însă a informat că poliţia a fost chemată la spital. Rezultatele testelor medicale sunt aşteptate pentru joi mai târziu.

Navalnîi, critic vehement al preşedintelui Vladimir Putin, a început să se simtă rău în timpul zborului de întoarcere spre capitala rusă Moscova din oraşul siberian Tomsk. Avocat şi activist anticorupţie, el a stat de mai multe ori la închisoare în ultimii ani pentru organizarea de proteste anti-Kremlin şi a fost agresat fizic pe stradă de activişti proguvernamentali. Navalnîi a susţinut investigaţiile care, potrivit lui, dezvăluie corupţia oficială.

Alegeri regionale vor avea loc în Federaţia Rusă luna viitoare, iar Aleksei Navalnîi şi aliaţii săi se pregăteau pentru ele, încercând să sporească sprijinul pentru candidaţii pe care îi susţin.

Citește mai mult pe G4media.ro

Citește și

Herodot Grup Sighet