Specialiştii din Sănătăte, dar şi din sistemul de învăţământ din Maramureş salută o astfel de iniţiativă, dat fiind faptul că elevii îşi încep viaţa sexuală la vârste tot mai fragede.

Medicii ginecologi susţin că educaţia sexuală actuală este insuficientă, lucru demonstrat şi de numărul mare de sarcini nedorite înregistrate în rândul minorelor. "În ţările nordice, se face educaţie sexuală de la 11-12 ani, înainte de apariţia pubertăţii, pentru ca educaţia sexuală să nu aibă nicio conotaţie de tip sexual. În momentul în care elevii intră la pubertate, ştiu cam despre ce este vorba. Se pare că este mai bună această metodă, decât cea ulterioară, când trebuie separaţi băieţii de fete, când se ruşinează şi nu au aceeaşi receptivitate.

Dacă acum 30-40 de ani pubertatea începea la 14 ani, acum începe mai repede. La noi este un pic de lacună în organizare. Planingurile se ocupă de acest lucru, de aceea au şi fost înfiinţate. Din păcate însă, nu au personal ultracalificat pentru asta; personalul este o problemă. Una este să mergi să le spui copiilor despre prezervativ şi alta este să ştii să discuţi cu ei despre anumite probleme. Tinerele care au rămas însărcinate am constatat că nu au educaţie sexuală şi nici acasă nu li se face", a declarat Gheorghe Ardelean, medicul-şef al Secţiei de ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare.

Sexul, subiect tabu în familie

Reprezentanţii Centrului de Planificare Familială Maramureş susţin că elevii încep să fie interesaţi de viaţa sexuală cam din clasa a VI-a şi se adresează instituţiei pentru informaţii. Chiar dacă se fac paşi în îmbunătăţirea educaţiei sexuale pe care o primesc copiii, în continuare acest capitol este deficitar, iar de vină pentru acest lucru sunt şi părinţii, care manifestă reticenţă faţă de astfel de subiecte.

"La noi, la Planing, copiii vin începând cam cu clasa a VI-a şi avem materiale de educaţie specifice vârstei lor. La clasa a VI-a deja se predă reproducerea la şcoală, la orele de biologie. Acolo este abordată foarte amănunţit problema. Dacă s-ar începe educaţia sexuală de la 12-13 ani, ar fi suficient. Întâmpinăm însă rezistenţă din partea părinţilor. La vârsta asta îşi văd copiii tot ca nişte copilaşi care nu trebuie să audă despre sex sau despre alte lucruri de acest gen", a declarat dr. Diana Bonea, coordonatorul Centrului de Planificare Familială Maramureş.


La 12 ani apare curiozitatea despre sexul opus

Psihologii şcolari întăresc şi ei necesitatea unei educaţii sexuale de la vârsta de 12 ani. "Orice program de educaţie pentru sănătate, implicit de educaţie sexuală, este bine-venit, dată fiind vârsta un pic cam rapidă de la care copiii încep să aibă relaţii sexuale. Ei trebuie învăţaţi să ia o decizie în deplină cunoştinţă de cauză, adică deciziile lor să fie asumate. În acest fel, şcoala ar căpăta un rol mai important în educaţia pentru comportamente sexuale protejate, pentru sănătate. La 12 ani, copiii sunt curioşi faţă de sexul opus şi atunci ar fi bine să se înceapă educaţia sexuală. În unele segmente ale societăţii mai există rezistenţă din partea opiniei publice, dar aici intervine rolul informării: cu cât eşti mai bine informat, cu atât rezistenţa scade", consideră Cristina Ambruş, psiholog şcolar.

"Cred că ar fi bine să se înceapă educaţia sexuală de la 12 ani, deoarece cunosc foarte multe persoane care şi-au început viaţa sexuală pe la 13 ani şi erau total neinformate în legătură cu aşa ceva", consideră Miradona Balog, o tânără din Baia Mare.

Profesorii trebuie şi ei instruiţi

Surse din interiorul sistemului de învăţământ au recunoscut că o parte din profesorii care trebuie să facă educaţie sexuală au ei înşişi lacune la acest capitol. "Eu sunt de părere că nu numai elevii ar avea nevoie de educaţie, ci ar fi bine să se mai facă o oră de educaţie şi pentru profesori, ca să ştie să abordeze corect problema. Educaţia sexuală ar trebui făcută de nişte profesori instruiţi în prealabil. La noi, din păcate, educaţia sexuală este încă văzută ca o invitaţie către păcat şi atunci nu se face sau se face de către oameni care prezintă abstinenţa ca singura metodă cu adevărat eficientă pentru a te apăra de bolile cu transmitere sexuală. Atunci copiii care vor totuşi să afle detalii despre subiect, se uită la televizor sau pe internet şi învaţă greşit, iar din această cauză apar tot felul de probleme.

În mare, elevii se împart în două categorii. Sunt cei care habar nu au ce este aia şi care întreabă, cu cea mai mare sinceritate, dacă riscă să rămână însărcinate după ce au făcut sex oral, de exemplu. Este un semn clar că nu înţeleg cum funcţionează, de fapt, lucrurile. În a doua categorie sunt cei care au învăţat despre sex de pe net, de la televizor, practic de la oameni care trăiesc din pornografie, nu de la o persoană calificată. Atunci normal că ideile pe care le iau ei sunt destul de departe de realitate. Ei abordează sexul într-un mod pur fizic şi îl separă de sentiment", au mărturisit surse din interiorul sistemului de învăţământ.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și