„Exclus acest lucru, imposibil. Niciodată n-am folosit în discursul meu, în atitudinea mea și în faptele mele chestiunile invocate de domnișorul Pintea. Le resping și îmi pare rău că el și familia trec prin momente de genul acesta, și eu sunt șocat alături de familia mea. Suntem blocați cu câtă ușirință se poate arunca în spațiul public fără nicio dovadă și fără niciun argument”, a spus Liviu Pop.

El a spus că îi este neclar cum a apărut numele său în acest caz: „Cu siguranță în perioada imediat următoare se vor clarifica aceste neînțelegeri”.

Senatorul a explicat și legătura sa cu familia denunțătorului din dosarul Sorinei Pintea: „Îi cunosc de vreo 7-8 ani de zile, este părintele unui fin de-al nostru. Avem 16 fini, chiar acum sunt la un botez într-o comună din Maramureș. Legături absolut normale pe care le am cu apropiații. I-am cununat acum vreo 5 ani de zile”.

Liviu Pop a mai spus că a vorbit ultima oară cu Sorina Pintea vineri dimineață „la telefon, pe un subiect legat de Baia Mare, campanie”. „Urmează ca săptămâna viitoare să ne întâlnim să aprofundăm anumite lucruri, pentru organizația PSD Baia Mare”.

Întrebat dacă intenționează să-l dea în judecată pe Ionuț Pintea, el a răspuns: „Nu mă gândesc decât la familia mea, care a trecut printr-un șoc enorm. Să rezolv problema în familie, să asigur liniște. Mă voi apăra, pentru viitorul meu politic”.

Senatorul a mai spus că este „șocat” de reținerea Sorinei Pintea: „O cunosc bine, știu că nu face lucruri de genul acesta, niciodată n-am discutat lucruri de genul acesta, nici când a fost ministru, nici când a fost la spital, ne știm de vreo 8 ani. N-am avut niciodată discuții pe subiecte de genul acesta, nu numai cu ea, cu nimeni”.

El a mai spus că n-ar putea să spună dacă s-a întâlnit vrodată cu șeful firmei care apare în dosarul instrumentat de DNA: „Nu vă pot nici confirma, nici infirma, pentru că Baia Mare e un oraș mic, dacă ne-am intersectat la o cafea, cândva, habar n-am...”

„Îl înțeleg și pe Ionuț, habar n-am de dedesubturi”, a completat el.

„Chestiunile de partid sunt pe locul 2 azi, nu mă gândesc la partid, mă gândesc la familia mea și la imaginea mea, care e terfelită”, a spus Pop, adăugând că nu l-a contactat niciun procuror până acum.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și