În cei peste 32 de ani de postdecembrism am stat de vorbă (direct sau prin intermediul telefonului și al internetului) cu zeci de mii de români din țară și străinătate: unii pe care-i cunosc de mulți ani și pentru care – la vremea respectivă – eram gata să bag mâna în foc la capitolul onestitate și vrednicie (oare câți au rămas așa cum i-am cunoscut, adică atât de necesari în România crucificată de jigodiile interne și externe?!), alții cu calitatea de cunoștințe (în viața de zi cu zi și pe internet), care erau/sunt dornici să-mi cunoască opiniile în diverse chestiuni politice și culturale, fapt pentru care ba sunt abordat pe stradă de anumite persoane (n-am mașină, refuz să mă deplasez cu autobuzul sau cu mașinile binevoitorilor, așa că sunt lesne abordabil), ba altele mă sună la telefon (habar n-am cum își procură numărul mobilului meu), ba multe dintre ele postează comentarii la unele dintre textele mele sau chiar îmi trimit mesaje pe internet, cu intenția de-a stabili prietenii, respectiv de-a înjgheba relații de colaborare.
Și astfel, în decursul timpului mi-am tot mărit numărul de cunoștințe trainice printre oamenii de certă cultură din țară și străinătate, cu unii dintre aceștia fiind în legătură de peste două decenii.
Ei bine, nu numai că românii apropiați de mine (pensionari sau încă în activitate) sunt convinși, iar eu m-am ferit să le zdruncin încrederea, că ei mereu s-au achitat cu exemplară conștiinciozitate de toate sarcinile profesionale (mă rog, ceva foarte asemănător cu bolșevica abnegație a cincinalului înfăptuit în patru ani și jumătate), dar toți românii postdecembriști, luați individual și în grupuri/asociații profesionale (muncitorii și țăranii expatriați cu milioanele, funcționarii atâtor instituții lamentabile, profesorii școlilor și liceelor care produc analfabeți funcționali pe bandă rulantă, armata aflătorilor în treabă din cam toate universitățile postdecembriste, îndeosebi din cele private, detestabilul corp al magistraților și neoamenilor legii etc.), toți românii postdecembriști, prin urmare, au încredințarea că și-au făcut, își fac și-și vor face în mod impecabil datoria la locul de muncă și/sau de nemuncă (muncă pe rupte și prost plătită pentru milioanele de sărăntoci, nemuncă și sinecure doldora de euro pentru aceia care susțin și demonstrează pe viu că „cine muncește, n-are timp să facă bani” – politruci, magistrați, securiști, milițieni, gunoaie „specializate” în scandaloase și bănoase afaceri cu statul nostru ultracorupt, bunăoară așa ca recenta învârteală a necușerului Lucian Bode, care astfel a întocmit caietul de sarcini al Ministerului de Interne, ca sutele de mașini pentru polițiști să nu poată fi achiziționate decât de la prietenul neamț al sasului Klaus Iohannis).
Îar în familia „românilor postdecembriști” firește că intră oribila faună a aleșilor mari și mici, de la șparlamentarii care lucrează când și cât vor mușchii lor de lichele fără pic de obraz (cel mult 8-10 ore într-o săptămână) și până la scatologicii aleși locali, care votează cu ambele mâini creșterea lefei primarului, chit că primăriile și județele au la dispoziție fonduri de toată jena, deoarece în acest mod își sporesc și nemeritatele lor indemnizații...
N.B.: Dar cum să fie bine în România postdecembristă, când toți politrucii și aleșii se gândesc doar la hoiturile lor și-i doare-n cot de grosul alegătorilor? Iată câteva mijloace rezonabile prin care, dacă ar fi vrere politică în sensul amendării Constituției, s-ar putea face economii substanțiale: (a)Reducerea consistentă a aleșilor (de la parlament până la consiliile comunale), cu deplina convingere că astfel ședințele vor dura mai puțin și lucrurile se vor simplifica (legile și hotărârile vor fi elaborate mai repede); (b)Dacă în țări cu un nivel de trai mult mai ridicat decât în România, consilierii locali fac muncă obștească (nu sunt plătiți), de ce în România pusă pe butuci nu se ia în calcul o atare alternativă?; (c)Întrucât, prin uriașul exod postdecembrist, foarte multe comune sunt depopulate și rezistă în vechea formulă administrativ-teritorială doar pentru că este în relativul avantaj al jigodiilor politrucianiste (pesediști, peneliști, udemeriști etc.), în mod normal, de ani și ani se impunea comasarea unui mare număr de comune, proces din care rezultau economii prin nepalata atâtor bugetari fără trebuință; (d)De ce nu se renunță odată și odată la formula edilitară cu viceprimari (reședințele de județ au câte doi mâncători de rahat), când toată lumea știe că, de regulă, primarul este la cuțite cu viceprimarul (de pildă la Sighetu Marmației), deci puțina activitate obștească este uneori paralizată pentru o lungă perioadă de timp din pricina acestor conflicte, primarul putând să-și delege atribuțiile fie secretarului, fie altui angajat mai răsărit pentru intervalele de timp în care se află în concediu sau lipsește din localitate?...
Păi dacă toți românii (individual și la nivel de grup/clică) își fac datoria față de țară și compatrioți, cum naiba se explică paradoxul că nația românească (am în vedere poporenii sau norodul lui Tudor Vladimirescu, „iar nu tagma jefuitorilor”) este statornic așezată de aleșii ei la coada țărilor din Uniunea Europeană?
În ceea ce mă privește (desigur, fără pretenția că sunt în posesia adevărului și că ofer explicații exhaustive în această spinoasă chestiune), iată cum văd lucrurile:
1)Cei mai mulți dintre românii postdecembriști, aidoma antedecembriștilor, sunt în fond niște mari aflători în treabă (pe șantiere trag lopata după ei, în birouri plimbă niște hârtii), încredințați că așa vor fi apreciați de găunoșii lor șefi (și trista realitate de la noi le dă deplină dreptate!), pentru că toți ăștia se conduc după celebrul dicton bolșevic: „Timpul trece, leafa mege, noi ne facem că muncim”;
2)Grupurile/clicile politrucianiste, de la consilierii comunali și până la șparlamentari, continuă să fie extrem de nocive pentru comunități și nație, atât prin impostură, necinste și îndoctrinare, cât și prin aceea că niciun membru al acestor grupuri infracționale nu poate fi sancționat pentru prostie sau rea intenție (ticăloasa majoritate cu atât mai puțin), ci cel mult – ulterior – se mai poate drege nițel busuiocul cu ajutorul unor legi sau hotărâri corective;
3)Dar realmente catastrofală pentru o țară (cazul României) este atât absența unor proiecte viabile, cât și înverșunata boicotare de către adversarii politici a celor care ar putea fi vreodată demarate (continui să cred că făcăturile iohanniene s-au născut fără viață social-economică), de îndată ce în actualul Exectutiv dreptisto-stângisto-udemerist, pretinsa dreaptă nu vrea să audă de stânga neprietenă, căci scopurile prioritare ale acestor hahalere slugarnice în fața globaliștilor, via Bruxelles-Washington, sunt arhicunoscute: menținerea cu orice preț (a se citi „cu oricâte compromisuri și orice pagubă pentru țară”) la puterea aparentă, amăgirea milioanelor de români cu firimituri și promisiuni, salvarea tuturor corupților, necalificaților (Virgil Popescu) și impostorilor (Nicolae Ciucă, Lucian Bode, până de curând și Sorin Cîmpeanu), asta în virtutea cutumei postdecembriste că, doar în acest mod gregaro-politrucianist, se salvează pe ei toți.
George PETROVAI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News