Știri Sighet247.ro: Lucrările de extindere a pistei Aeroportului Baia Mare au fost finalizate

Lucrările de modernizare și extindere a pistei Aeroportului Internațional Baia Mare au fost terminate de constructor, iar cel mai târziu la sfârșitul lunii mai, zborurile interne și externe ar putea fi reluate, a declarat joi, într-o conferință de presă, directorul instituției, Dorin Buda.

Lucrările de extindere a pistei Aeroportului Baia Mare au fost finalizate "Proiectul privind extinderea și modernizarea suprafeței aeroportuare Baia Mare a ajuns la final, iar vineri urmează să facem recepția lucrării la pistă. Mai avem de executat o serie de lucrări adiacente, împrejmuirea cu gard a întregii suprafețe din jurul pistei, însă aici avem o problemă cu un teren pe care trebuie să-l trecem în proprietatea noastră, plus alte dotări legate de aerogară pentru a putea face față unui flux ridicat de pasageri atât pe rute interne cât și externe. Valoarea totală a proiectului a fost de 85.130.406, 96 lei și a fost executată din banii firmei constructoare, urmând să decontăm prin CJ Maramureș, etapizat, întreaga valoare. Pe lângă cofinanțare, CJ (Consiliul Județean n.red.) speră să poată deconta 85% din investiție pe un alt proiect național sau european. Investiția a fost lansată pe Programul Sectorial Transport al Ministerului Fondurilor Europene, 2007-2013", a precizat Dorin Buda.

Dirigintele de șantier din partea firmei constructoare, ing. Mircea Dănilă, a susținut că lucrările de modernizare a aeroportului Baia Mare au fost complexe și n-au constat doar în prelungirea pistei cu aproape 400 de metri.

"Pe lângă lucrarea inițială de prelungire a pistei cu 380 de metri, realocarea albiei pârului Băița, construcția unor noi drumuri, devierea altor drumuri și crearea de facilități care

să sporească securitatea zborurilor, a trebuit să avem în vedere o serie încercări privind calitatea materialelor folosite la turnare pistei, dar și turnarea unui nou covor asfaltic peste pista veche. Au fost verificări tehnice în lanț pentru a ne convinge că respectăm toți parametri care se utilizează în construcția unei piste. Aici s-au folosit numai materiale și tehnice speciale care se utilizează în acest domeniu peste tot în lume", a spus ing. Mircea Dănilă.

De asemenea, constructorii au fost nevoiți, conform proiectului de execuție, să taie și să curețe peste 3 hectare de pădure din vecinătatea pistei, lucru impus de normele internaționale din aviație care prevăd o vizibilitate sporită în vecinătatea aeroporturilor.

Prezent la conferința de presă, subprefectul județului Maramureș, Gavriș Ardelean. a precizat că își dorește ca în cel mai scurt timp Baia Mare să fie repusă pe harta națională și europeană a transportatorilor aerieni. Lucrările de modernizare au durat un an și șase luni de zile, timp în care aeroportul a fost închis.

Potrivit administratorilor aeroportului internațional Baia Mare, două companii low cost s-au interesat să deschidă rute spre Roma, Paris, Madrid și Londra, iar compania națională Tarom să își reia cele două zboruri zilnice pe ruta București—Baia Mare-București.

Ce părere ai? Lasă mai jos un comentariu:

Modulul de comentarii se află în mentenanță. Vă rugăm reveniți. Ne cerem scuze.

Dacă dorești, lasă un comentariu cu contul tău de Facebook

Marți, 27 februarie 2018, donare de sȃnge la Sighet
Șase motociclete dezmembrate și un scuter căutate de autoritățile din Italia, descoperite la P.T.F Petea
Ministrul Toader Tudorel și conduita-i de cățel...
O CARTE, DUMINICA: ʺSatul de tӑieturӑ va muriʺ de Vasile Muste
Un bărbat s-a sinucis, aruncându-se în gol de pe Spitalul Județean Baia Mare
FOTO: Vișeu de Sus, Valea Vișeului, Siret și Vicovu de Sus - 7.300 pachete de țigări de contrabandă, confiscate
O maşină a lovit o barieră de securitate la Casa Albă
Mesajul filosofului Mihai Şora, după anunțul lui Tudorel Toader
Dana Grecu, căsătorită Chera, este însărcinată
RABLA 2018 – Ministrul Mediului anunţă valoarea ecobonusului la „Rabla Plus”. Și programul „Casa Verde” continuă
24 FEBRUARIE, SĂRBĂTOAREA IUBIRII LA ROMÂNI – Ce semnifică sărutul în acestă zi, dar şi zăpada zânelor
Sugar de 4 luni resuscitat 30 de minute de SMURD Maramureș după ce a căzut în piscină
Andreea Tonciu, ADEVĂRUL despre DIVORȚ
Sediul PSD Cluj, atacat cu un cocktail Molotov
DEZBATERE INFORMATIVĂ - „Borșa unită împotriva violenței!”
Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la 51
Klaus Iohannis arată că NU există motive temeinice pentru REVOCAREA lui KOVESI
RUSCOVA și TÂRGU LĂPUȘ - Tăierile ilegale de material lemnos în atenţia poliţiştilor
Atenţie la cerşetori! O femeie din Poienile de sub Munte a fost furată de cerșetori
Amenzi de 37.000 lei și 6 permise și 15 certificate de înmatriculare retrase de poliţişti
Județul Maramureș și Regiunea Transcarpatia vor implementa proiecte transfrontaliere comune
SE CIRCULĂ ÎN CONDIŢII DE IARNĂ – Ninge în Pasul Prislop
Coroana de spini a lui Iisus este expusă la București
Ministrul Justiției a cerut revocarea din funcție a procurorului șef DNA, Laura Codruța Kovesi
FOTO - Intervenție promptă a Poliției rutiere din Sighet: Polițiștii au urmărit cu mașina și apoi pe jos un tânăr care a fugit de aceștia
NEPĂSARE – Bustul eroului Ioan Buteanu din Sighet se degradează pe zi ce trece
Strada Gării din Sighet, plină de gropi
VOLEI – Știința Explorări Baia Mare joacă în deplasare la Cluj
BORȘA și ȘOMCUTA MARE - Poliţiştii nu tolerează contrabanda cu tutun – patru dosare penale întocmite ieri
PETROVA - Percheziţie la locuinţa unei persoane bănuite de comiterea de infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor
EROU - Un poliţist din Baia Sprie a salvat viaţa unui OM
Ioan Stegerean și Ioan Pasere, primari de CINCI STELE ai Maramureșului
METEO - Ger siberian şi ninsori pentru sfârşitul săptămânii. Temperaturi de până la minus 18 grade Celsius
Elita șnapanilor postdecembriști
SIGHET - Expoziție de mărțișoare la Muzeul Etnografic