Podul de la Bârsana este o investiţie deosebit de importantă pentru locuitorii din zona Valea Slatinii, care vor avea acces direct spre locuinţe şi proprietăţi după finalizarea lucrărilor. Peste apă sunt 40 de gospodării populate, iar în prezent oamenii care locuiesc acolo trebuie să-şi lase maşinile dincoace de mal. În cazul unor situaţii de urgenţă, ambulanţa sau pompierii nu au acces decât pe o rută înconjurătoare, iar după finalizarea proiectului aceste neajunsuri vor fi corectate. Primarul Teodor Ştefanca a precizat că podul va avea două deschideri de 12 metri peste râul Iza, în zona Valea Slatinii, iar valoarea totală a investiţiei se ridică la 570.000 lei.

„Este un obiectiv pe care toată lumea şi-l doreşte realizat în cel mai scurt timp. Oamenii care locuiesc peste apă sunt izolaţi, iar în situaţii de urgenţă trecerea râului se face peste o punte improvizată. Până acum, strict pe această investiţie au fost decontaţi de la guvern 173.941 lei, iar după finalizarea lucrărilor şi recepţionarea lor se va solicita şi ultima tranşă de plată. La podul de la Năneşti avem decontaţi 280.000 lei, iar obiectivul va înlesni accesul către sute de hectare de teren agricol aparţinând năneştenilor. Până la sfârşitul lunii în curs, adică august, trebuie terminate ambele poduri pe care le avem în construcţie în prezent peste râul Iza”, a punctat primarul Teodor Ştefanca.

Citește și

loading...