Municipiul Sighet a ajuns în situația de a nu mai avea unde depozita gunoiul menajer rezultat de la populație, agenți economici și salubrizare publică, după ce în data de 17 iulie a.c. groapa de gunoi existentă la Cămara a fost închisă. Deși se știa de la începutul anului faptul că groapa de gunoi se va închide, încă nu a fost rezolvată problema ivită.

După data de 17 iulie a.c., timp de trei zile gunoiul nu a mai fost ridicat de către operator, pentru că pur și simplu nu avea unde să îl ducă. După aceste trei zile de infern trăite de sigheteni, gunoiul a fost ridicat și transportat la o groapă temporară existentă în Baia Mare și la groapa de gunoi ecologică de la Oradea. Inevitabil, costurile operatorului de gunoi, SC Herodot Grup SRL, a crescut foarte mult, atât din cauza transportului, dar și a tarifelor de depozitare mult mai mari percepute de către Baia Mare și Oradea.

În ședința de luni, 07 august a.c., se va propune darea în administrarea operatorului de gunoi local a unui teren în suprafață de 8.000 mp, teren aflat în spatele actualei gropi de gunoi, cu scopul de a se amenaja o groapă de gunoi cu caracter temporar, până ce se vor finaliza lucrările de amenajare a gropii de gunoi ecologice de la Fărcașa (durată estimată la aproximativ un an).

Al doilea punct de pe ordinea de zi îl constituie creșterea tarifelor practicate pentru serviciile de colectare, transport și depozitare a gunoiului menajer, ca urmare a creșterii costurilor cu aceste servicii. Astfel, tarifele vor fi crescute în două etape: un tarif, semnificativ mai mare, cât timp gunoiul menajer va fi transportat la Baia Mare și Oradea, și un tarif comparativ cu cel actual, odată ce va fi deschisă groapa de gunoi temporară de la Cămara. Reprezentanții societății Herodot estimează că durata lucrărilor de amenajare a gropii temporare va fi de aproximativ o lună de zile de la eliberarea autorizației de construcție a acesteia.

Rămâne de văzut care vor fi noile tarife pentru serviciile de colectare, transport și depozitare a gunoiului în municipiul Sighetu Marmației.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și