Preşedintele francez Emmanuel Macron apreciază, miercuri, că a fi ”aliatul” Statelor Unite nu înseamnă ”vasal”, îşi asumă în întregime declaraţii controversate despre Taiwan şi subliniază că ”Franţa este în favoarea statu-quoului în Taiwan”, ”susţine politica unei singure Chine şi căutarea unei soluţii paşnice a situaţiei”, relatează AFP, potrivit News.

”A fi aliat nu înseamnă a fi vasal (...), nu înseamnă că nu mai ai dreptul să gândeşti singur”, a declarat Emmanuel Macron într-o conferinţă de presă la Amsterdam.

”Franţa este în favoarea statu-quoului în Taiwan”, ea ”susţine politica unei singure Chine şi căutarea unei soluţii paşnice a situaţiei”, a adăugat el.

Franţa este un aliat ”fiabil” al Statelor Unite, însă revendică să nu-i urmeze pe alţii, a declarat miercuri o sursă diplomatică franceză.

”Noi nu suntem adepţii Statelor Unite dintr-un motiv simplu, şi anume că preşedintele vrea o suveranitate europeană”, a subliniat această sursă.

”Suntem aliați care decid ei înșiși”
”Noi suntem aliaţi ai Statelor Unite, aliaţi fiabili, angajaţi, dar suntem aliaţi care decid ei înşişi”, a subliniat sursa citată.

Emmanuel Macron a provocat un val de neînţelegere în Statele Unite şi în Uniunea Europeană prin faptul că a îndemnat UE să nu ”urmeze” Washingtonul sau Beijingul în problema Taiwanului.

”Cel mai rău dintre lucruri ar fi să se creadă că noi, europenii, ar trebui să-i urmăm (pe alţii)” în problema Taiwanului ”şi să ne adaptăm la rirmul american şi la o reacţie exagerată chineză”, a declarat el într-un interviu acordat site-ului american Politico şi cotidianului economic francez Les Échos, publicat duminică.

Aceste declaraţii au fost interpretate imediat drept o distanţare faţă de Washington, în contextul în care Statele Unite sunt foarte angajate în Ucraina, de la începutul Războiului rus în Ucraina.

”Preşedintele Republicii îşi asumă în întregime spusele”, a subliniat sursa diplomatică citată.

Franţa nu este dezinteresată de tensiunile în centrul cărora se află Taiwanul, a subliniat această sursă, în contextul în care China a efectuat exerciţii militare cu scopul de a exercita presiuni asupra insulei.

Beijingul a perceput drept o ameninţare întâlnirea de săptămâna trecută a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen cu Kevin McCarthy, al treilea om în statul american,

”Preşedintele (francez Emmanuel Macron) nu a spus că nu am fi îngrijoraţi de securitatea Taiwanului, nu a spus că nu vom apăra o regiune indo-pacifică (Asia-Pacific) deschisă”, dă asigurări această sursă diplomatică.

O fregată franceză a traversat Strâmtoarea Taiwan în timp ce China efectua exerciţii militare, a subliniat ea.

Franța a deplâns ”vorbele murdare” ale lui Trump, care a spus că Macron a ”pupat în fund” China
Aceste declaraţii ale lui Macron au fost percepute ca aruncând responsabilitatea tensiunilor în regiune mai întâi asupra americanilor.

”Şeful statului (francez Emmanuel Macron) ştie că Joe Biden nu vrea un război”, a ripostat sursa diplomatică franceză citată.

În cursul vizitei sale de stat în China, săptămâna trecută, ”Xi Jinping i-a spus că susţine o soluţie paşnică şi că nu se grăbeşte în Taiwan”, a adăugat sursa citată.

Parisul a deplâns ”vorbele murdare” ale lui Donald Trump despre Emmanuel Macron în urma vizitei de stat a acestuia din urmă în China.

”Macron, care este un prieten, este cu China pe cale să-l pupe-n fund”, a apeciat fostul preşedinte american.

Într-o ”frumoasă vizită”, în 2019, în Oraşul Interzis, ”Donald Trump a spus frumos «I can not blame China» («nu pot să dau vina pe China»)”, contraatacă sursa diplomatică franceză citată.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și