"Ambasada României la Roma s-a autosesizat în urma seismului puternic produs pe teritoriul Italiei și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile italiene în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre victime", se arată în comunicat.

De asemenea, pentru asigurarea asistenței și protecției consulare operative a fost mobilizat și Consulatul General al României la Bologna, iar o echipă consulară mobilă se deplasează în regim de urgență în zonă.

"Până la acest moment, nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea cetățenilor români", se precizează în comunicat.

Potrivit acestuia, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunii diplomatice de la Roma și al oficiului consular de la Bologna, este în legătură permanentă cu autoritățile locale și este pregătit să acorde asistența consulară.

Cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia (0039) 06 835 233 58, (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna (0039) 051 5872120, (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Cutremurul cu magnitudinea 6 de miercuri din Italia a dus la prăbușirea a numeroase clădiri în zona centrală muntoasă a țării, cel puțin șase persoane pierzându-și viața, a relatat Reuters.

Citește și