Aceștia spun că în general starea de salubritate a localităților este corespunzătoare, fiind identificate punctiform abandonări de deșeuri de construcții, deșeuri vegetale și deșeuri menajere, atat pe drumurile laterale, cat și în albia și pe malurile apelor.

„Excepție face localitatea Lăpuș, unde au fost identificate patru locații în suprafață totală de 850 mp în care există depozite necontrolate de deșeuri, fapt pentru care localitatea a fost sancționată contravențional cu amendă de 5000 lei. Alte localități unde au fost depistate depozitări de deșeuri sunt Coroieni, Oncești, Sălsig, Cernești, Vadu Izei, Valea Chioarului și Giulești, aici fiind vorba despre suprafețe cuprinse între 50 și 150 mp, fiind stabilite măsuri în vederea curățirii zonei, urmand a se face controale ulterior. Urmează să mai aplicăm o amendă la Boiu Mare, unde s-au găsit depozitări mai mari de deșeuri. Unde s-au găsit cantități mai mici primăriile au fost avertizate și urmează să verificăm din nou starea lor de salubritate”, a spus Marcela Chindriș, comisar șef al Gărzii de Mediu Maramureș.

Conform raportului Gărzii de Mediu, pe linie de salubrizare au fost făcute 77 de acțiuni de control, fiind aplicate 11 amenzi contravenționale în valoare de 25.000 lei, din care o amendă în valoare de 15.000 lei și două avertismente pentru nerespectarea prevederilor Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor și 10 amenzi contravenționale în valoare totală de 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 196/2005 privind fondul de mediu.

Raportul Gărzii de Mediu Maramureș arată că în primul trimestru al anului în curs au fost aplicate șapte amenzi contravenționale, în valoare de 137.500 mii lei. În plus a fost întocmită o sesizare a organelor de cercetare penală. Daca ne raportam la anul 2018, în total au fost aplicate 36 de amenzi contravenționale în valoare de 627,700 mii lei. Interesant este că orașul Borșa a fost amendat de Garda de Mediu și anul trecut, dar și anul acesta. Anul trecut Borșa primea o amendă de 30 mii RON pentru lipsa acordului de mediu pentru proiectul podului de beton peste raul Cisla, iar în 2019 amenda a fost de 15 mii RON pentru neasigurarea transportului ritmic a deșeurilor la platforma temporară de depozitare a deșeurilor. O amendă de 50 mii RON a fost aplicată și celor de la Servicii Urbane Vișeu de Sus.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet