În seara zilei de 23 martie au fost organizate acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor prevăzute în Ordonanța Militară numărul 2/2020 cu privire la circulația persoanelor în intervalul 22.00-06.00, dar și pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică la nivelul UAT-urilor.

Au fost în total 135 de misiuni pentru menținerea ordinii publice la unitățile spitalicești, respectarea măsurilor de interdicție cu privire la izolarea la domiciliu de către persoanele aflate în evidență, fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor reveniți în țară sau verificarea respectării interdicțiilor impuse după declararea stării de urgență societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a anunțat că au fost verificate aproximativ 2.000 de persoane care se află în izolare la domiciliu, fiind aplicate 10 amenzi în valoare de 14.300 lei, din care trei pentru nerespectarea măsurilor de izolare, două pentru fapte de natură economică și cinci sancțiuni în context.

La nivel de Maramureș avem în izolare la domiciliu 2845 de persoane, respectiv 421 de persoane în carantină, venite din Italia, din zona roșie.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și