Este vorba despre cinci infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere sau având permisul de conducere suspendat, ai căror autori sunt: o femeie în vârstă de 35 de ani din Sighetu Marmaţiei şi patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 47 de ani din localităţile Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Bocicoiu Mare şi Cerneşti; trei infracţiuni de conducere sub influenţa alcoolului comise de trei tineri cu vârste între 22 şi 26 de ani din Baia Mare, Remeţi şi Rona de Sus şi două infracţiuni asociate celor rutiere, respectiv: fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals comise de un bărbat în vârstă de 47 de ani din localitatea Cerneşti.

Exemplu: Vineri la ora 10.51, pe Bulevardul Traian din municipiul Baia Mare, a fost oprit de poliţişti un autoturism al cărui conducător auto nu a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni angajaţi regulamentar în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător.

La solicitarea documentelor acesta a prezentat un permis de conducere emis de autorităţile italiene care, în urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a dovedit a fi fals. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi complicitate la comiterea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Citește și

loading...