Nu-i ușor să fii prima femeie premier al României ante și postdecembriste, adică să stabilești o premieră politico-istorică, ce ia prin surprindere până și mult încercata noastră limbă, incapabilă de data asta să reflecte sfidătoarea atotputernicie pesedisto-aldistă, pentru unii (cei puțini) mumă, pentru alții (cei mulți) ciumă. Într-adevăr, căci în pofida șanselor de „îmbogățire” oferite necontenit de agramații cu ifose patriotarde și a celor cu pretenții cosmopolite, limba română continuă să nu fie deranjată de conservatorismul său aparent și, ca atare, de androcentrismul ei la acest capitol: admite forma masculină „premier” (la plural „premieri”), dovadă peremptorie a milenarului patriarhat politic practicat pe aceste meleaguri, dar - în opinia moderniștilor, sodomiților și globaliștilor – vădește o prearegretabilă nepăsare față de varianta feminină a acestui concept de mare actualitate ginocentristă (de pildă, respinge cu oroare extrem de sugestivii termeni „premieriță” și „premieroaie”), forma „premieră” (la plural „premiere”) având darul de-a crea o ireverențioasă confuzie prin sensurile dicționărești „Prima reprezentație cu public a unei opere, film sau piesă de teatru”, „Persoana care conduce și, mai ales, execută probe într-un atelier de croitorie sau într-o casă de modă”, „Noutate sau eveniment care inaugurează o anumită activitate”, respectiv „Acțiunea de-a premia pe cineva”.
Potrivit acestor precizări, Viorica Dăncilă poate fi considerată o premieriță fruntașă într-ale guvernării după ureche (tocmai de aceea, deseori într-o ureche!), măcar pentru faptul că reprezintă un stupefiant divertisment în politica noastră postdecembristă, o politică de râsul curcilor și de plânsul tuturor poporenilor cu scaun la cap.
În plus, luând aminte la „succesurile” înregistrate pe plan internațional (Bruxelles, Israel, Vatican), doamna Dăncilă, dimpreună cu armata consilierilor dariusvâlcovi și a miniștrilor, constituie garanția de coșmar a grosului românilor că, prin inflație și scumpiri, traiul lor se va tot înrăutăți (avântul sărăciei nu poate fi ținut în frâu cu firimiturile azvârlite salariaților și pensionarilor), că - prin aberația politicilor economice și fiscale – România își va consolida poziția de codașă în Uniunea Europeană, că lupta nelegiuților cu ștaif politic pentru încălecarea Justiției se va intensifica pe măsură ce ne apropiem de alegerile prezidențiale și că din acest penultim motiv trebuie să ne pregătim fizic și psihic ca să putem face față sancțiunilor anunțate de oficialii europeni pentru toate țările preocupate doar de coaja democrației.
Tulburată de toate aceste sumbre perspective, de răspicata neîncredere a președintelui Iohannis în însușirile sale premierești, precum și de precaritatea cunoștințelor ei de exprimare și comunicare (inclusiv în limba română), nu-i de mirare că Viorica Dăncilă s-a zăpăcit atât de tare în fața papei, încât a confundat dorința cu putința – dorința dumneaei de a fi gazdă (proverbiala ospitalitate românească a îmbrobodit-o că totul e aranjat pentru începutul anului viitor) cu putința diplomatică a Suveranului Pontif!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News