Poliţiştii rutieri au acţionat la finalul săptămânii trecute pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulaţie. În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 16 infracţiuni rutiere, cele mai multe de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 51 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 37 000 de lei, şi ca măsură complementară, au reţinut 16 permise de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare.

Exemplu:
Sâmbătă, 19 septembrie a.c., un bărbat de 48 de ani, din Baia Sprie, se deplasa cu un autoturism pe bulevardul Bucureşti din Baia Mare. Ajuns la intersecţie cu strada Aleea Saturn, nu a păstrat distanţa de siguranţă faţă de un autoturism oprit regulamentar la semafor şi a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul din Baia Sprie avea o concentraţie mare de alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi continuă cercetările.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și