La faţa locului, poliţiştii au constatat că, un bărbat de 33 de ani din Odeşti care conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu, a surprins şi accidentat un pieton care se deplasa pe partea dreaptă a drumului, iar apoi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar din sens opus de o băimăreancă de 26 de ani.

Impactul s-a soldat cu rănirea pietonului, localnic în vârstă de 61 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Pietonul mirosea a alcool dar nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. Lui i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și