Știri Sighet247.ro: MARAMUREŞ: Beat fiind, a intrat cu maşina într-un stâlp şi a fugit de la locul faptei

O minoră în vârstă de 14 ani din comuna Ruscova a fost rănită ieri dimineaţă la ora 06.50, după ce autoturismul în care era pasageră s-a izbit de un stâlp de joasă tensiune.

MARAMUREŞ: Beat fiind, a intrat cu maşina într-un stâlp şi a fugit de la locul faptei

Autoturismul circula pe drumul comunal Lazii iar conducătorul acestuia, un tânăr în vârstă de 31 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut la un moment dat controlul asupra direcţiei de mers.

Tânărul nu a oprit la locul impactului, fiind identificat de poliţişti pe un alt drum comunal,de unde a fost condus la Centrul de permanenţă Ruscova pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

El este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui autovehicul cu alcoolemie peste limita legală. Minora rănită a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Preotul-manager al Arhiepiscopiei Tomisului, acuzat de contrabandă cu haine, a fost arestat preventiv
Turcia - Noi arestări în rândul militanților pentru drepturile omului
Denisa Manelista s-a stins din viață
Actorul John Heard din „Singur acasă”, găsit decedat într-un hotel din California
Festivalul „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” debutează în Târgu Lăpuș, cu o petrecere
ALERTĂ - Primăriile din Maramureș, cu ochii în patru din cauza virusului pestei porcine africane
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru duminică, 23 iulie
Italia - Cutremur cu magnitudinea 4,2 în centrul țării
Sfaturi utile - Când este mai bine să faci duş, dimineaţa sau seara? De ce trebuie să ţii cont?
Cea mai „periculoasă” vârstă pentru cuplurile căsătorite
Masa în vacanță - Care sunt țările cu cele mai sănătoase preparate
„Am vrut să omor un polițist” - a declarat ucigașul polițistului de la Suceava
ANM a extins atenționarea de caniculă la 16 județe
Arsurile solare se pot trata cu vitamina D
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru sâmbătă, 22 iulie
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş în weekendul 22-23 iulie
FOTO: Vişeu de Sus - Un rănit şi două maşini distruse pe DN 18
Jandarmii maramureşeni la datorie în acest weekend pentru siguranța participanţilor la evenimentele cultural-artistice
ANCHETĂ la Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului - Un stareț din Borșa e acuzat că a lăsat o fostă măicuță însărcinată cu gemene
FOTO - Cum arată picioarele unui ciclist după Turul Franței
Cutremur în Turcia şi Grecia - MAE anunță numerele de telefon pentru asistență consulară
Strâmtura - A accidentat un copil de 10 ani și nu a anunțat poliția
Rona de Sus - Pieton aflat în stare de ebrietate a fost accidentat de o autoutilitară
Şugatag - O femeie în vârstă de 35 de ani a intrat cu mașina în gardul unei case
Peste 3000 pachete cu ţigări şi 165 kg legume fructe confiscate de poliţişti, în urma acţiunilor din ultimele zile
„Tupeistul” a fost identificat de poliţişti. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate
Legea antifumat va fi modificată. „Spaţiul public închis” va fi redefinit
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş vineri, 21 iulie
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru vineri, 21 iulie
FOTO & VIDEO - Peste 18.000 pachete cu țigări de contrabandă confiscate la frontiera de nord
Cod galben de caniculă în nouă județe, de vineri până duminică; temperaturile vor ajunge până la 38 de grade
Sighetu Marmaţiei, Borşa şi Seini - 28 de sancţiuni pentru încălcări ale regulilor de circulaţie
Tineri reţinuți pentru 24 de ore pentru tâlhărie
Game of Thrones - Orașul din UE care a câștigat zeci de milioane de euro de pe urma serialului
Religia sau nevoia stringentă  a omului de Transcendent (8)