Știri Sighet247.ro: MARAMUREŞ: Microbuze şcolare insuficiente pentru elevii navetişti

În Maramureş, mulţi dintre elevii care fac naveta trebuie să se trezească zilnic cu noaptea în cap pentru a ajunge la unităţile şcolare la care învaţă.

MARAMUREŞ: Microbuze şcolare insuficiente pentru elevii navetişti Reprezentanţii acestor şcoli spun că situaţia ar putea fi remediată dacă ar primi autobuze în locul microbuzelor şcolare.

„Face câte cinci-şase curse câte-un microbuz, dimineaţa”

De exemplu, la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Şomcuta Mare fac naveta peste 200 de elevi de diferite vârste, transportul acestora realizându-se cu trei microbuze.

„Noi avem peste 200 de copii pe care îi ducem cu microbuzele. Programul microbuzelor începe în jur de 6.30, iar la şapte fără cinci, şapte fără zece, copiii sunt deja în şcoală. Iar noi avem profesori de serviciu care la ora 7.00 sunt deja prezenţi în şcoală. Plus cei doi directori. Prima cursă la ora aia trebuie să ajungă, ca să poată merge şi după ceilalţi elevi. Face câte cinci-şase curse câte-un microbuz dimineaţa. Avem elevi din şapte localităţi. Din cauza asta, noi am solicitat, în urma unei adrese care s-a primit de la Inspectorat, să ne suplimenteze cu un autobuz de 30 de locuri. Dacă am avea un autobuz, s-ar înjumătăţi timpul. Ar pleca undeva în jur de ora 7.00, iar la ora 8.00 ar fi toţi elevii la şcoală. Am făcut demersurile, suntem trecuţi acolo pe listă, dar nu ne-a mai venit. Iar în varianta în care nouă ne-ar fi trimis un autobuz, unul din cele două microbuze (16+1 locuri) l-am fi pus la dispoziţia Inspectoratului, să-l dea altei şcoli. Momentan, avem două microbuze de 16 locuri+1 şi un microbuz de 8 locuri+1”, a declarat Claudiu Vladimir Mureşan, directorul Liceului Teoretic „Ioan Buteanu” Şomcuta Mare.

„Avem nevoie de un autobuz de peste 30 de locuri”

De asemenea, în comuna Copalnic Mănăştur situaţia este asemănătoare.

„Avem trei microbuze (16+1), dar nu-s suficiente, pentru că aduc copii inclusiv

Un turist român a fost rănit la New York într-un atac armat
O vedetă pleacă de la Pro TV. Află de ce
Aeroportul International Maramureș - A fost demarată procedura de achiziție a echipamentelor necesare reluării activității operaționale
Rețeaua Facebook nu a putut fi accesată din România astăzi pentru o perioadă de timp
SURSE: Noul ministru al Educației, fără legături cu PSD
RUGBY – Trei sportivi aparținând CSS 2 Baia Mare, convocaţi la naţionala U20
Laptop sustras, recuperat de poliţişti la scurt timp de la sesizarea faptei
MARAMUREȘ - Patru accidente de circulaţie produse în weekend pe fondul consumului de alcool
LUNCA LA TISA - Mandat de executare a pedepsei închisorii pus în aplicare de poliţişti
Autorii care au furat din mai multe biserici din Maramureș au fost identificate de poliţişti
FOTO: Valea Vișeului - Cetățean ucrainean reținut și 4.800 pachete cu țigări de contrabandă confiscate
Evenimentul “Hai să dăm mână cu mână”, marchează la Sighetu Marmației, Unirea Principatelor Române și Centenarul Marii Uniri
Tenis - Simona Halep s-a calificat fără emoţii în sferturi la Australian Open
ATENŢIE - Vizibilitate redusă de ceață în Pasul Prislop
Trei cabinete într-un an pentru programul dragnian
FOTO&VIDEO - Motociclete dezmembrate, căutate de autoritățile din Italia, descoperite la Petea
O CARTE, DUMINICA:  „Cristale de nuc şi cerneluri amare” de Mircea Crişan
India a testat o rachetă balistică intercontinentală
Bunicii care petrec MULT timp cu nepoţii sunt mai sănătoși
Apel UMANITAR - O tânără din Baia Mare și copilul ei nenăscut au nevoie de sprijinul vostru pentru a trăi
Primarul comunei Fărcaşa, pe punctul de a încălca legea - Şedinţă extraordinară de Consiliul local pentru girarea unor ilegalităţi
Daniela Onița-Ivascu, noul președinte ales al PNL Sighetu Marmației
Un tânăr din Tăşnad a donat o bucată din ficat unei tinere fără să o cunoască, astfel salvându-i viața
Președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român în vizită la Consiliul Județean Maramureș
SIGHET - Focar de infecție în subsolul unui bloc din cartierul Independenței. La parter sunt cabinete medicale, farmacie şi magazin
Atacul de cord e mai frecvent iarna
Apar nume noi de miniștri în Guvernul Dăncilă
Persoanele fizice pot solicita fonduri nerambursabile pentru mașină și casă începând cu acest an
SCANDAL SEXUAL ÎN SIBIU – Profesor de religie, acuzat că s-a masturbate în fața clasei, în timpul orei de curs
RUSCOVA - Neacordarea de prioritate a făcut o victimă
SIGHET - Femeie accidentată pe trecerea pentru pietoni
BAIA MARE - Bănuit de comiterea unor furturi din locuinţe, identificat şi reţinut de poliţişti
BRAZILIA – O persoană a murit iar alte 15 au fost grav rănite după ce un vehicul a intrat în mulțime
GIULEȘTI - Cine fuge repede, nu va fugi mult timp! Un hoț din Câmpulung la Tisa a încercat să fugă de poliție cu bunurile furate în portbagaj
Prefectura Maramureș are o nouă pagină web, „modernă și dinamică”