Astfel la ore târzii ale nopţii, în încercarea de a-şi domoli setea, au fost surprinşi consumând băuturi alcoolice în locuri nepermise. Faptele lor au fost sancţionate cu avertisment scris conform Legii nr. 61 din 1991, republicată, art. 2, pct.23 .

Pe raza municipiului Baia Mare, echipajele independente de ordine publică au fost sesizate în două situaţii pe timpul nopţii. Astfel, a fost identificat tânărul M.I., în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în Baia Mare, aflându-se pe bd. Bucureşti la non-stopul JOKE, a adresat injurii şi cuvinte jignitoare vânzătoarelor, iar agenţii de pază de la faţa locului au fost ameninţaţi cu acte de violenţă. Jandarmii au aplicat sancţiunea contravenţională în valoare de 700 lei, în conformitate cu prevederile legale.

Un alt băimărean, identificat în persoana lui B.G.M., în vârstă de 30 ani, aflându-se pe str. Vlad Ţepeş lângă imobilul nr. 14, a tulburat fără drept liniştea locatarilor din zonă prin strigăte şi larmă. Pentru această faptă, a fost avertizat în scris.

Dat fiind apropierea Sărbătorilor de Iarnă, pentru evitarea situaţiilor neplăcute, recomandăm cetăţenilor respectarea normelor de convieţuire, de păstrare a ordinii şi liniştii publice, iar pentru abatere de la ordinea publică pot solicita non-stop sprijinul jandarmilor maramureşeni.

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Citește și

loading...