În cursul acestei săptămâni, furnizorii de servicii medicale au avut din nou probleme cu cardul național de sănătate. În astfel de situații, pacienții au beneficiat de consulturi medicale și de eliberare de rețete de la medicii de familie, dar au fost puși pe drumuri pentru a-și ridica medicamentele sau pentru a se programa la investigații medicale.

„Sistemul de card nu a mers de luni după-masă până marți în jur de ora 12.30. Pentru că nu a mers sistemul, le-am oferit servicii pacienților fără card, urmând ca ei să revină a doua zi cu cardul pentru a le valida. Asta înseamnă că am pus pacienții pe drumuri. În plus, degeaba le-am dat rețete, pentru că farmaciile nu au vrut să le elibereze rețetele pentru că nu a mers cardul. La fel, degeaba le-am dat bilet de trimitere la laborator sau ambulatoriu, pentru că nu le-au oferit servicii, deoarece nu au putut să le înregistreze cu cardul.

La farmacii au pățit că nu li s-au plătit rețetele, la laborator la fel, nu le-au plătit analizele și atunci pacientul este chemat a doua zi. Dacă farmacia nu le-a dat atunci compensat medicamentele, unii pacienți nu au avut ce face și și-au luat ei pentru o zi tratamentul. În cazul unui sirop însă, nu ai ce face, trebuie să cumperi o sticluță întreagă și suporți din propriul buzunar cheltuiala”, a declarat Gheorghe Lascu, președintele Asociației Medicilor de Familie Maramureș.

Servicii neplătite în cazul laboratoarelor de analize medicale

Conducerea CAS Maramureș a precizat că toți furnizorii de servicii medicale care au respectat recomandările făcute nu au avut probleme în decontarea serviciilor. Au existat însă situații în care unele servicii nu au fost plătite, pentru că au existat erori de raportare.

În special în rândul laboratoarelor de analize medicale sau în cazul furnizorilor de îngrijiri la domiciliu s-au înregistrat astfel de probleme. „În momentul în care sistemul nu a fost funcțional, furnizorii de servicii medicale au avut posibilitatea să încarce offline raportările în termen de 72 de ore. Noi, pentru luna septembrie nu am avut probleme de validare a serviciilor medicale, cu excepția unor furnizori care nu au urmat toate procedurile de lucru”, a declarat Carmen Prodan, președintele interimar al CAS Maramureș.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și