Din declaraţiile martorilor prezenţi la faţa locului, s-a stabilit că distrugerea a fost provocată de un autoturism care circula printre blocuri, prin spaţii neamenajate traficului rutier şi care, după impact, şi-a continuat deplasarea. În urma activităţilor de investigare efectuate de poliţişti, la ora 01.30 autoturismul în cauză a fost depistat în trafic pe strada Gutinului din Baia Sprie.

Conducătorul auto a oprit la semnalele acustice şi luminoase ale poliţiştilor, dar a refuzat să se legitimeze şi să fie testat cu aparatul etilotest, astfel că poliţiştii au fost nevoiţi să-l încătuşeze pentru a-l conduce la sediul poliţiei. El a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 28 de ani din Baia Sprie. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că acesta avea permisul suspendat iar numărul provizoriu de înmatriculare al autoturismului era expirat din luna iulie a.c.

Pe numele tânărului poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și